Persoanele asigurate își aleg asiguratorul așa cum aleg medicul de familie, adică liber, companiile de asigurări private neavând voie să majoreze costurile pentru pachetele publice și nici să refuze pacienții, a declarat, joi, directorul Școlii de Mangement Sanitar, Cristian Vlădescu
„Vreau să precizez un aspect important: prin noul proiect al Legii sănătății, companiile de asigurări private pe fonduri publice nu au voie să refuze pacienții și nici să crească primele de asigurări pentru pachetele de servicii publice. Pentru pachete suplimentare este o negociere între Casă și companii sau persoane”, a spus Cristian Vlădescu.
El a adăugat că asiguratorul primește prima de asigurare aceeași pentru toată lumea, iar oamenii nu vor plăti în funcție de starea de sănătate sau vârstă, ci în funcție de venit, adică 10,7 la sută din acesta.
„Interesul caselor de asigurări private este acela de a atrage pacienții să-i mențină în viață. Dacă decedează, casa pierde banii. Apoi, dacă îi țin în viață, oamenii trebuie să fie mulțumiți de serviciile pe care le primesc, pentru că altfel se mută la altă companie. Fiecare companie trebuie să le ofere ceva în plus față de alta ca să își atragă clienții. Trebuie să facă contracte pentru acele instiuții și medici care tratează pacienții astfel încât ei să fie mulțumiți. Casa va primi, ca și medicul de familie, o sumă de bani, o capitație pentru pacienți. Casa va fi interesată să îi țină în viață. În plus, ei vor fi interesați ca din banii pe care îi primesc să le asigure costurile și evident să își asigure și un profit”, a mai spus Vlădescu.
El a precizat că noul proiect de lege mută accentul de la îngrijirile care costă mult la cele care costă puțin, adică la prevenție.
„Dacă o casă așteaptă ca pacientul să facă infarct, costurile sunt mari, dar dacă încep de la nivelul asistenței primare, atunci este mai ieftin. Interesul companiilor este acela de a fi eficiente financiar, iar acesta se suprapune pe interesul statului de a crește măsurile de prevenție și, deci, reducerea complicațiilor”, a mai spus Cristian Vlădescu.
El a precizat că banii din sistem se alocă de la bugetul consolidat al statului (case de asigurări de sănătate, Ministerul Sănătății, ministere cu rețea sanitară proprie, autorități locale), respectiv aproximativ 14 la sută din bugetul consolidat, media UE fiind de 15 la sută.
România colectează 32-33 la sută din PIB, care devine buget cosolidat, din care a șasea parte merge la sănătate, a adăugat Cristian Vlădescu.