Vlădan, înainte de a scoate arma și de a trage: „Lasă că vă arăt eu vouă! „



Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la salonul de cosmetică din zona Perla din București, ar fi amenințat, înainte de a împușca mortal două persoane, între care și pe soția sa, și de a răni alte șase persoane, strigând „Lasă că vă arăt eu vouă!”, așa cum reiese din decizia de arestare.
Judecătorii Tribunalului București care au decis arestarea lui Gheorghe Vlădan afirmă, în motivarea obținută, joi, de agenția MEDIAFAX, că „inculpatul” a intrat în salonul de cosmetică luni după-amiază, în jurul orei 17.30.
„În imediata apropiere a casieriei, victima B. M. (Mariana Bendre, casiera unității, n.r.) a încercat să îl oprească, cerându-i, pe un ton împăciuitor, să nu mai deranjeze”, susțin judecătorii.
Sesizând prezența bărbatului, soția acestuia, Florina Vlădan, s-a apropiat și l-a rugat, la rândul ei, să nu mai facă scandal în prezența clienților, mai scriu judecătorii
„Imediat, inculpatul s-a îndepărtat, afirmând ceva de genul «Lasă că vă arăt eu vouă!», a dus mâna la spate și a scos de sub geacă un pistol, cu care a început să tragă în toate direcțiile”, afirmă instanța în decizia de a-l aresta preventiv pe Vlădan.