Vlad Alexandrescu, despre „Orașele europene”: E vorba de patrimoniu, cultura vie, teatre, cinematografe



Ministerul Culturii a lansat programul „Orașe europene”, un proiect dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România – Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgu Mureș, scrie Mediafax.În acest context, reprezentanții municipalităților și ai asociațiilor care au gestionat proiectele de candidatură au fost invitați luni, 4 aprilie, la o discuție cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu și cu secretarul de stat Corina Șuteu pentru a defini împreună un program de susținere cât mai clar și mai adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraș, se arată într-un cominucat de presă publicat pe site-ul Ministerului Culturii.



Recomandări

Valentin Jucan, membru al CNA, despre ordonanța Corinei Șuteu: A colecta bani din audiovizual pentru fondul cinematografiei, o gravă eroare

Protocol de colaborare pe zece ani, între municipiul Suceava și Ministerul Culturii