Vizitatorii târgului de turism de la Romexpo au cumpărat vacanțe de zece milioane de euro – patronat



Cele peste 25.000 de persoane care au vizitat Târgul de Turism al României, organizat în perioada 15 – 18 martie la Romexpo, au cumpărat sau rezervat pachete turistice în valoare de circa zece milioane de euro, a anunțat luni, într-un comunicat, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
La eveniment au participat peste 200 de expozanți.
Potrivit FPTR, târgul a fost vizitat de peste 25.000 de vizitatori, nivel similar cu cel înregistrat la târgurile din anul 2008, înainte de începerea crizei economice.
„Măsura succesului este dată de vânzările și rezervările directe, companiile participante bucurându-se de încasări de aproximativ zece de milioane de euro, făcute în perioada târgului. Numărul mare de rezervări și vânzările mari se datorează și datei de desfășurare a târgului, la mijlocul perioadei de reduceri prin programe de tip early booking pentru toate destinațiile, care au adus reduceri cumulate de până la 40% pe perioada târgului”, se arată în comunicat.
Mohammad Murad, președintele FPTR, spune că succesul evenimentului s-a datorat promovării foarte bune a târgului, facute atât de Romexpo, cât și de expozanți și a timpului frumos care în ultimele două zile a adus un număr mare de vizitatori în târg.
„Spre deosebire de alte ediții, toți participanții s-au declarat multumiți de participarea la târg și au declarat că vor participa și la următoarea ediție. Sperăm ca succesul acestui târg să fie de bun augur și să avem un an turistic cu realizări pozitive, după patru ani de declin”, a mai spus Murad.