Un bătrân din municipiul Rădăuți a fost prădat de hoți în plină zi, aceștia pătrunzând în locuință în timp ce proprietarul se afla în baie. Fapta s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 14.00, Gheorghe Z., în vârstă de 70 de ani, anunțând poliția că, cu aproximativ o oră mai devreme, din casă i-a fost furată suma de 1.183 de lei.
Din ancheta poliției rezultă că, în timp ce bărbatul se afla în baie, pe ușa apartamentului, care nu era încuiată, au pătruns persoane necunoscute, care, după ce au căutat prin locuință, au pus mâna pe bani și au fugit.
„Facem un apel către toți cetățenii să nu lase ușa neasigurată atunci când se află în locuință, pentru a reduce riscul de victimizare, furturi de acest gen mai înregistrându-se în județ”, a fost mesajul inspectorului principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.