Vizitarea pacienților internați în Spitalul Clinic din Suceava, restricționată din cauza gripei

Programul de vizitare a pacienților internați în Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost redus cu o oră, de la 14.00 la 17.00, față de 14.00-18.00, cât era până acum, iar durata de vizitare a fost limitată la maximum 10 minute. Managerul spitalului, Larisa Blanari, a declarat că măsura a fost luată din cauza creșterii numărului de cazuri de gripă și vizează toate secțiile, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Larisa Blanari a afirmat că, în dimineața zilei de 19 decembrie a.c., în secția Boli infecțioase erau internați 30 de copii și 10 adulți diagnosticați cu gripă, iar pe parcursul zilei 4 copii au fost transferați în cadrul secției Pediatrie, având vârsta sub 4 luni, pentru continuarea îngrijirilor și tratament. Unul dintre copiii internați la Boli infecțioase avea concomitent atât gripă, cât și COVID-19.

Directoarea spitalului a subliniat că există o atenționare europeană cu privire la creșterea numărului de cazuri de gripa A, în special în rândul copiilor. Simptomele cu care se manifestă boala sunt: febră, tuse, dureri musculare și articulare, modificarea vocii (răgușeală), curgerea nasului, durere de cap. Medicii recomandă vaccinarea antigripală la grupele de risc. Vaccinarea este gratuită prin cabinetele medicilor de familie.

Recomandări

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Doi dintre bebelușii morți din cauza unei bacterii la Spitalul ”Sf. Maria” din Iași erau din județul Suceava

Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"

Echipamente medicale de ultimă generație pentru recuperarea pacienților, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19