Vivien Leigh a fost bisexuală și adulteră



Actrița Vivien Leigh, considerată de poetul John Betjeman „esența femeii britanice” și a cărei căsătorie cu Laurence Olivier a reprezentat povestea de dragoste ce a încântat Hollywood-ul în anii 1930, ar fi fost în realitate o femeie bisexuală și adulteră, informează dailymail.co.uk.
Potrivit unei noi biografii, intitulată „Damn You, Scarlett O’Hara”, care va fi publicată în Statele Unite ale Americii, actrița Vivien Leigh, interpreta celebrei Scarlett din filmul „Pe aripile vântului”, a avut numeroase aventuri sentimentale, atât cu femei, cât și cu bărbați.
Relația ei cu Laurence Olivier era una „promiscuă”, ei înșelându-se unul pe celălalt, chiar la câteva luni după ce au devenit amanți, în 1937, potrivit unor memorii ale actriței, nepublicate, și declarațiilor unor martori.
Potrivit acestei biografii, actrița britanică ar fi avut cel puțin trei relații sexuale cu femei. În plus, volumul descrie apetitul mare al actriței pentru „golanii de vânzare” – numele sub care erau cunoscuți bărbații care se prostituau la Scotty’s, un bordel din Los Angeles ce funcționa sub acoperirea unei benzinării.
„Se baza pe discreția profesională a bărbaților din această meserie, sperând ca ei să nu se laude că au «servit-o» pe Scarlett O’Hara”, a declarat o sursă din editura care va publica acest volum biografic. „Se pare că Vivien Leigh ar fi fost dată afară dintr-un hotel din Italia pentru că aducea în camera ei prea mulți «băieți de pe stradă»”, a adăugat aceeași firmă.
Volumul a fost scris de Darwin Porter, care a cunoscut-o pe actrița britanică în anii 1960, și de Roy Moseley, fostul asistent personal al lui Laurence Olivier. Potrivit acestei biografii, Vivien Leigh ar fi întreținut relații sexuale cu actrița britanică Isabel Jeans și cu alte două femei și l-ar fi înșelat pe soțul ei cu doi dintre actorii alături de care a jucat în filme – Marlon Brando și Rex Harrison.
Vivien Leigh și Laurence Olivier s-au căsătorit în 1940 și au divorțat în 1960. Vivien Leigh, despre care s-a afirmat în trecut că a suferit și de pe urma unor tulburări psihice, a murit în 1967, la vârsta de 53 de ani.