Vitejii în călimară…

Că bine spunea Creangă: „șoarecele, când nu încape în bortă, își mai leagă și-o tidvă de coadă!” Zicala se potrivește de minune celor ce au tipărit a patra ediție a monumentalului „Dicționar al înțelepciunii” datorat prof. Teophil Simenschy (căruia i-am fost student). După cele două ediții publicate de „Junimea” între 1970-1979, a urmat o reeditare-pirat la Chișinău, fără nici o cedare de copyright, fără acordul editurii ce a tipărit ediția princeps (basarabenii au reprodus ad-litteram textele românești) și fără vreun contract cu moștenitorii autorului. Valoarea științifică a lucrării a fost consistent diminuată prin renunțarea la textele în limbi străine. Singurul merit al acestei ediții l-ar putea constitui cele 171 de „cugetări necenzurate”, legitim re-introduse de Gh. Drăgan, îngrijitorul cărții. O ispravă similară din punctul de vedere al corectitudinii editoriale se comite la cea de a patra ediție, trecută în contul Editurii „Saeculum vizual” din București, care nu ezită să precizeze că-și „rezervă toate drepturile” – de parcă drepturile autorilor ar zace în mijlocul drumului și oricine și le poate „rezerva” după chef și plac! De precizat de la bun început că această a patra ediție este merituoasă (cu rezerve la care ne vom referi în cele ce urmează), ea venind cu completări de interes, inclusiv cugetările originale ale lui Simenschy, recoltate din presa ieșeană a anilor 1940-1944. N-am fi avut alte obiecții în afara confiscării copyright-ului și a penibilelor greșeli de tipar, dacă îngrijitorul ediției, I. Oprișan nu și-ar fi etalat vitejia de după război, punând la îndoială actul editorial al „Junimii” de acum 4 decenii.
Primul reproș: „Editura Junimea a devenit interesată de editarea operei lui Simenschy și în primul rând a Dicționarului înțelepciunii abia după moartea sa”. Altfel spus, s-a așteptat decesul autorului, pentru a se putea interveni ilicit în text – fiindcă „în anii comunismului, o lucrare cu atât de multe probleme ideologice nu putea fi publicată.” Numai că, după cum în general se știe, comunismul românesc a dăinuit și după 1979, anul publicării cărții… Cât privește acuza că Editura a pândit cu premeditare dispariția autorului, avem de a face cu o simpatică stupizenie: Simenschy a murit în 1968, „Junimea” s-a înființat în… 1969! Textul cărții s-a definitivat și, pe alocuri, stabilit, în Editură, redactorul Mihail Grădinaru fiind nevoit să lucreze inclusiv pe caiete scrise de mână, cu creionul – lecțiunile fiind, astfel, trudnice și dificile. Observațiile privind absența sau prezența unor cugetări, înțeleasă ca reproș la adresa Editurii, n-are obiect, câtă vreme dl. Oprișan recunoaște că „nu ne-a stat la dispoziție dactilograma pregătită pentru tipar.” În vederea editării, autorul, după cum singur mărturisește, a stabilit o anume selecție: „…un număr aproape egal de cugetări a fost omis, pe de o parte fiindcă mi s-au părut mai puțin importante, iar pe de alta, spre a nu spori prea mult numărul paginilor.” Potrivit unei străvechi reguli editoriale, autorul hotărăște ce să se publice sub semnătura sa, iar editorii sunt obligați să dea curs respectivei decizii. Reînserarea, în capitolele tematice, a cugetărilor omise de prof. Simenschy s-ar fi cuvenit să se facă precizându-se, de fiecare dată, că-i vorba de o ingerință editorială ulterioară. Cât privește turnirurile cu cenzura: n-aveau ca obiect o cugetare sau alta, ci cartea în ansamblu. Ni se comunicase refuzarea vizei pentru piramidalul motiv că lipsesc… cugetările marxiste! Este motivul pentru care am introdus precizarea (mincinoasă) „autorul intenționa să aducă lucrarea până la gândirea secolului XX” și am modificat titlul în „UN dicționar al înțelepciunii”. Toate aceste mici viclenii le-am făcut publice de mult și dacă dl. Oprișan ar fi urmărit chestiunea barem pe internet (unde, iată, eu îi citesc regulat articolele din „Tricolorul”) n-ar mai fi avut atâtea motive de mirare ofuscată. Apariția unei asemenea cărți presupunea, atunci, lupte îndelungi cu „forurile” și cenzura. Faptul că am putut scoate „Dicționarul…” la lumină a echivalat cu o adevărată victorie. Cei ce folosesc, acum, truda noastră de atunci, s-ar cuveni să-și încaseze foloasele materiale (760.000 lei vechi exemplarul!) abținându-se de la împăunarea cu lăudăroșeniile vitejiei de după război. Dacă tăceau, filosofi rămâneau…