Vitaminele pot să anihileze efectul pozitiv al exercițiilor fizice



Printr-o dietă sănătoasă și variată, oamenii își asigură cantitatea de nutrimente necesare. Foto: McPhoto
Printr-o dietă sănătoasă și variată, oamenii își asigură cantitatea de nutrimente necesare. Foto: McPhoto

Vitaminele luate după ședințele de exerciții fizice ar putea să anuleze efectele pozitive ale sportului asupra sănătății organismului, potrivit cercetătorilor germani, al căror studiu a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), relatează bbc.co.uk.
În ultimele decenii, tot mai mulți medici au crezut că anumiți antioxidanți precum vitaminele C și E protejează organismul împotriva efectelor dăunătoare cauzate de o serie de substanțe chimice, pe care reușesc să le elimine prin transpirație.
În prezent însă, cercetătorii germani consideră că acești radicali liberi pot fi benefici pentru organism, stimulând protecția naturală a acestuia împotriva diabetului și că eliminarea lor cu ajutorul antioxidanților ar produce mai mult rău decât bine.
Oamenii de știință au crezut vreme îndelungată că vitaminele cu efect antioxidant pot să combată pagubele produse asupra țesuturilor musculare, cunoscute sub denumirea de „stres oxidativ”, prin eliminarea radicalilor liberi despre care se spune că îl cauzează.
Acest efect dăunător a fost asociat de cercetători cu mai multe maladii grave, inclusiv cancerul și bolile cardiace, precum și cu procesul de îmbătrânire naturală.
Cercetătorii de la Universitatea germană din Jena, coordonați de Michael Ristow, au demonstrat însă că acești radicali liberi pot avea un efect pozitiv asupra organismului, prin creșterea sensibilității acestuia la insulină, un parametru biologic care dispare complet în cazul diabetului de tipul 2.
Această sensibilitate la insulină este complet blocată de către vitaminele cu efect antioxidant.
Voluntarii care au primit suplimente cu vitaminele C și E nu au prezentat nici o modificare a nivelului de radicali liberi din organism, spre deosebire de voluntarii care nu au primit aceste suplimentare, care au prezentat la sfârșitul perioadei de testare un nivel crescut al radicalilor liberi cu rol în controlarea stresului oxidativ.
După o perioadă de patru săptămâni de exerciții fizice intense, sensibilitatea la insulină a fost complet refăcută doar în cadrul grupului de voluntari care nu au primit suplimente antioxidante.
Cercetătorii britanici de la School of Sport and Exercice Sciences consideră că acest studiu nu promovează însă ideea că antioxidanții precum vitaminele C și E sunt dăunători pentru organism, ci doar că, uneori, oamenii trebuie să se gândească mai bine dacă suplimentele cu efect antioxidant au într-adevăr efecte benefice asupra lor.
Printr-o dietă sănătoasă și variată, oamenii își asigură cantitatea de nutrimente care le sunt necesare și în acest fel nu mai au nevoie să consume acele suplimente care, luate în exces, pot avea efecte dăunătoare asupra stării lor de sănătate.