Vitamina E poate reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge la femei, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Asociația Americană de Cardiologie, publicat în revista Circulation, informează Reuters.
„Datele ne indică faptul că, în general, femeile care iau vitamina E prezintă cu 21% mai puține riscuri de a dezvolta cheaguri de sânge”, au indicat cercetătorii.
Cercetătorii au indicat, însă, că mai sunt necesare studii care să confirme calitățile vitaminei E în ceea ce privește prevenirea formării cheagurilor de sânge, boală cunoscută sub numele de tromboembolism venos, și că pacientele nu ar trebui să renunțe la tratamentele prescrise pentru fluidizarea fluxului sangvin.
Societatea Americană de Cardiologie (American Heart Association) nu recomandă în general antioxidanții, precum vitamina E, în prevenirea tulburărilor și bolilor cardiovasculare, precum cheagurile de sânge.
La studiul care face parte din proiectul Women’s Health Study și care a durat zece ani, au participat 39.876 de femei, cu vârsta de peste 45 de ani. Femeilor li s-a administrat zilnic fie o doză de 600 de unități internaționale de vitamina E din surse naturale, fie un placebo.
„Pe parcursul a zece ani de studiu, 482 de femei – 213 din grupul care a luat vitamina E și 269 din grupul care a luat un placebo – au dezvoltat tromboembolism, confirmat prin înregistrările din fișele medicale”, au indicat cercetătorii. „În cadrul acestui studiu, s-au înregistrat mai multe cazuri de tromboembolism venos decât de accidente cardiovasculare sau cerebrale. Oamenii nu-și dau seama cât de comună este această tulburare”, au adăugat cercetătorii.
Cheagurile de sânge sunt fatale dacă blochează fluxul sangvin care alimentează plămânii, inima sau creierul. Din acest motiv, tromboembolismul venos este numit de medici „ucigașul silențios”.
– Tromboembolismul venos – „ucigașul silențios”
La nivel mondial, în fiecare an, peste 5 milioane de oameni sunt diagnosticați cu această boală, iar 30% dintre pacienții care au avut un accident tromboembolic mor în prima lună după acesta. În Europa, numărul deceselor provocate de această boală este de trei ori mai mare decât suma deceselor provocate de cancer la sân, accidente rutiere și SIDA. Principalii factori de risc pentru tromboembolismul venos sunt: vârsta peste 40 de ani, obezitatea, fumatul, diferite tratamente hormonale, istoric de tromboembolism venos, intervenții chirurgicale, sarcina și perioada de după naștere, traumatismele, cancerul, accidentul vascular cerebral, anumite boli acute și varicele de la membrele inferioare.
Studiul a mai scos la iveală faptul că vitamina E este benefică mai ales pentru femeile care sunt predispuse genetic la a dezvolta cheaguri de sânge.
Recent, Asociația Americană de Cardiologie a publicat o actualizare a măsurilor de prevenire a bolilor cardiovasculare, în care se indică faptul că suplimentele alimentare cu antioxidanți, precum vitaminele E, C și betacaroten, nu ar trebui să fie utilizate de femei în prevenirea maladiilor cardiace.


