Vitamina D previne instalarea diabetului în copilărie



Administrarea suplimentară de vitamina D poate reduce cu 29% riscul de instalare a diabetului de tipul I, care de obicei apare în copilărie și adolescență, potrivit unui studiu preluat de dailymail.co.uk.
Vitamina D se găsește în alimente, precum peștele gras – somon, macrou, ton –, dar este formată și de organism, dacă pielea este expusă la soare.
Expunerea zilnică la soare a chipului și brațelor, timp de 10 – 15 minute, este suficientă pentru acoperirea dozei recomandate de medici de 400 unități internaționale pe zi.
Cercetătorii spun, însă, că administrarea suplimentară de vitamina D reduce cu aproape o treime riscul de diabet de tipul I. Probabilitățile de a dezvolta boala sunt invers proporționale cu dozele de vitamina D administrate. Totuși, cercetătorii nu au stabilit cu exactitate care ar fi doza de vitamina D cea mai potrivită și nici vârsta la care ar trebui administrată.