Trupa “Vița de vie” s-a aflat pentru a doilea an consecutiv la “Balul bobocilor” organizat de Colegiul Național “Petru Rareș”. Concertul, care a ținut mai bine de o oră, a fost incendiar. Adrian Despot (voce, chitară), Sorin Dănescu (clape), Sorin Tănase (tobe), Cezar Popescu (chitară) și Adrian Ciuplea (bass) au reușit să electrizeze publicul sucevean. Liceenii cunoșteau versurile la majoritatea pieselor semnate “Vița de vie”, astfel că au cântat împreună cu formația și au dansat pe tot parcursul concertului.
Piese ca „Praf de stele”, „Varză”, „Basul și cu toba mare”, „Îmi pasă”, „Vino la mine” au fost cântate împreună cu fanii. O comunicare perfectă între scenă și public.
Și artiștii au fost mulțumiți de cum au fost primiți de elevii de la “Petru”, dovadă și bis-ul, promițând că oricând vor reveni cu plăcere să cânte în la Suceava.
Impresionat de atmosfera creată în sala Casei de Cultură, Adrian Despot și-a deschis telefonul mobil și a înregistrat câteva secvențe din concert, promițând că acestea vor fi folosite pe noul album “Vița de Vie”.
Solicitați de public pentru al doilea bis, cei de la “Vița de vie” au revenit politicos pe scenă doar pentru a mulțumi publicului, spunând, la final: “Vă mulțumim din suflet. Vă mulțumim! Să învățați și să scoateți țara asta din căcat!”. Țipete, urlete, și aplauze prelungi.