Și vedetele au regrete

Visul lui Messi: să câștige Cupa Mondială



Lionel Messi, un fotbalist încă neîmplinit
Lionel Messi, un fotbalist încă neîmplinit

Fotbalistul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a declarat într-un interviu acordat revistei Federației Argentiniene de Fotbal că este convins că va câștiga într-o bună zi Cupa Mondială cu naționala Argentinei, informează AFP.
„Mai am acest vis de a câștiga Cupa Mondială, precum și Copa America cu echipa națională. Știu că voi reuși asta, sunt convins. Nu am nimic de demonstrat nimănui. Vreau să câștig un trofeu cu naționala, dar sunt doar unul dintre jucătorii acestei echipe care vor ce este mai bun pentru fotbalul argentinian, nimic mai mult”, a spus Messi.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a vorbit și despre echipa sa de club, FC Barcelona, comparativ cu naționala Argentinei. „Sunt două echipe diferite. FC Barcelona este cea mai bună echipă din lume, este rezultatul multor ani de muncă cu aceiași jucători. În ceea ce privește naționala, este mai dificil, au fost mai multe schimbări de antrenor în ultimii ani. Și evident că fiecare vine cu ideile sale, ceea ce necesită o perioadă de adaptare”, a precizat Lionel Messi.