Vișiniii de pe tort

Am rezistat tentației de a scrie imediat după meciul de la Hamburg. Surescitarea te poate face să vezi totul în roz sau, mă rog, în vișiniu. Ceea ce nu-i tocmai rău, putem da frâu liber laudelor măcar în astfel de momente. Nu știu dacă Steaua a reușit aseară s-o radă pe Betis în orașul Bărbierului, cert e că niște români au răzbătut în sferturi, la un singur pas de semifinală, pe cărări nebătute de pe vremea comunismului.
Am pierdut cu 3-1 și ne-am clătinat, am fost numărați, dar în picioare. A contat inima. Organul pe care Răzvan Lucescu l-a amestecat în creuzet. Nu i-a lipsit nici inteligența ca mirodenie. Pentru proporția inversă sunt necesari jucători de geniu și niște ani în plus. Nu a găsit antidotul pentru jocul de pivot al lui Barbarez, căruia i s-a alăturat spre final colosul belgian Van Buyten, ambii intangibili pentru apărarea noastră, caz în care jocul la ofsaid se impunea ca panaceu tactic. În schimb, mi-a plăcut la nebunie orientarea spre atac. Cum prindeau mingea, jucătorii noștri o zbugheau spre poarta nemților. Tragerile de timp nu au fost un mod de viață, ci inițiative personale izolate ale jucătorilor noștri, îngălbenite just de arbitru. Nu e vorbă mare dacă spun că m-am simțit mândru că nimeni nu s-a tăvălit pe gazon în ultima jumătate de oră, atunci când secundele ardeau. Iar faptul că fotbalul n-a fost păcălit a pornit de la nivelul băncii tehnice, dovadă și abandonarea schimbărilor zise “tactice”, alea prin care se câștigă, chipurile, secunde prețioase în prelungiri. Lucescu jr. a preferat să valorifice efectiv potențialul jucătorilor de pe bancă, în locul clipelor iluzorii. Făcând puțină teorie, mai există un potențial care, în general, se pierde. Un jucător titular își dozează “benzina” pentru cele 90 de minute, pierzându-se ceea ce ar mai putea el oferi dacă se vede schimbat în minutul 70, spre exemplu. Lucrurile ar sta altfel dacă jucătorul ar fi anunțat cu 10 minute înainte de schimbare, astfel el având posibilitatea să ardă tot combustibilul în timpul rămas, în beneficiul clar al echipei. De aceea, de multe ori îi înțeleg pe cei care se lamentează când se văd chemați pe neașteptate la margine, ei știind că ar mai avea ceva de oferit. Să ne amintim că au fost destule cazuri în care schimbarea a fost amânată pentru executarea unui corner sau a stagnat pentru că jocul nu se întrerupea, și chiar fotbalistul vizat pentru a fi pe trecut pe bancă a marcat! Tocmai pentru că a avut răgazul de a rupe zăgazul, rimă involuntară…
Am avut vreme de a citi și o reacție din partea unui comentator cu firmă, în care Viorel Moldovan era elogiat pentru duritățile la care s-a dedat. Mă situez fără rezerve la polul opus, fiind de părere că Moldovan doar și-a exprimat neputința în acest mod periculos și numai nehotărârea arbitrului l-a “privat” de un cartonaș roșu absolut meritat după ce s-a suit cu ambele picioare pe un adversar. Caz în care n-am fi asistat nicicum la proslăvirea crampoanelor pe grumaz și cotului în gură, altminteri înfierate cu mânie proletară când suntem noi victime!