24 de copii, opt băieți și 16 fete, cu vârste cuprinse între patru și 17 ani, provenind din șase familii cu venituri reduse din zona Câmpulung, și-au găsit un adăpost la Centrul de plasament de tip familial „Visătorii” din Fundu Moldovei.
Aici este singurul centru de plasament în care sunt internați frați provenind din familii sărace, numeroase sau dezorganizate.
Patru dintre acești copii urmează cursurile Colegiului Național „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, iar 20 de copii frecventează cursurile Școlii „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei.
Scopul deschiderii acestui centru de plasament la Fundu Moldovei a fost de la început instituționalizarea copiilor care provin din familii cu mai mulți frați și care nu au condiții decente de viață, de educație. În același timp, personalul din centru caută soluții pentru ca acești frați (2, 3, 4, 7 frați dintr-o singură familie) să revină în familia naturală, atunci când cei care le-au dat viață le vor oferi copiilor o viață mai bună.
În perioada cât frații stau în acest centru, ei pot fi vizitați de către familiile naturale, doar că acest lucru se întâmplă rar, părinții neavând uneori bani cu care să-și plătească biletul de autobuz până la centru.
„În afara cursurilor, copiii sunt inițiați în activități de autogospodărire, dar și de artă decorativă – pictură pe sticlă, aranjamente și tablouri realizate cu noduri pescărești, din sfoară, activități artistice”, ne-a spus purtătoarea de cuvânt a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Nicoleta Lența.
„Casa Visătorii” cu capital olandez „Casa Visătorii”, după cum este cunoscut de localnici complexul de la Fundu Moldovei, a fost deschisă în anul 2005, după ce o firmă olandeză a investit aproape 250 de mii de euro.
Cu acești bani s-a ridicat complexul de servicii sociale cu multiple funcționalități: centru rezidențial de tip familial pentru 13 copii, centru de zi pentru 23 de copii săraci din comunitate, și un adăpost de urgență pentru victimele violenței în familie (mame agresate, gravide sau cu copii mici).
Inițiativa înființării acestui complex multifuncțional aparține Fundației Umanitare „Stichting HAR” din Wychen, care a venit la Fundu Moldovei împreună cu sponsori din țara lalelelor pentru a oferi aceste servicii copiilor săraci din Bucovina.