Nu cred că întâmplător, dar cumva norocos, în semifinalele Cupei României s-au calificat numai formații din play-off. Îmi asum riscul afirmației, ținând cont că nu pot ști rezultatul ultimului sfert de aseară dintre Dinamo și Metalul Buzău. Dacă poate fi acesta numit risc… Deși, dacă ne luăm după ceea ce s-a întâmplat la meciul FC Argeș – Gloria Bistrița, ajungem la clișeul ăla cu mingea e rotundă. În euforia adjudecării în avans a locului de play-off, ba chiar în urma unei victorii cu iz de pe vremea lui Gicu Dobrin, adică obținută cu Dinamo în deplasare, Argeșul era s-o comită cu Bistrița acasă (la Mioveni, precizare aproape nenecesară), deci cu o echipă din a doua jumătate a clasamentului din liga secundă! Argeșul a condus, apoi a lăsat-o mai moale, cumva explicabil, dar neașteptată încrederea bistrițenilor că se poate. Și chiar era să se poată, după întoarcerea scorului fiind egalați în min 90+5… În prelungiri piteștenii și-au luat seama și iată-i pe violeți și în semifinalele cupei, unde se vor vedea cu U Cluj, în manșă unică, disputată la Mioveni. Sunt, deci, perspective pentru un sezon de vis pentru FC Argeș, până la urmă o nou-promovată! Asta ar însemna un loc de cupă europeană și finalistă în cupă.
Dar deocamdată performera cupei este aceeași echipă care domină și în campionat, Universitatea Craiova. După ce au scos-o din cursă pe FCSB, oltenii au răpus-o și pe revelația din campionat, CFR Cluj. Nu se pune chiar victorie, căci a fost obținută tot în prelungiri – Pancu se poate consola cu asta, dar ceea ce contează e calificarea. În această a doua semifinală ar trebui să se vadă cu Dinamo la București. Deci traseu cu grad maxim de dificultate, dacă merge până la capăt în ambele competiții ar putea fi un sezon de vis și pentru Știința. Pentru asta, ștacheta e mai sus decât pentru FC Argeș, e chiar la maximum. Să ne amintim, Craiova n-a mai luat titlul din 1991 și tot de atunci… eventul! Ar fi 35 de ani bătuți pe muchie, vă dați seama?! Un singur jucător din lotul actual era născut pe vremea aia, unul care poartă un nume cu rezonanță, Silviu Lung.
