Concursul Roblogfest, menit să aleagă cele mai bune bloguri din România în urma voturilor internauților, și-a premiat, vineri seară, câștigătorii, printre aceștia numărându-se Vis Urât (http://visurat.ablog.ro) și Zoso’s Blog (http://www.zoso.ro).
La Roblogfest au fost luate în considerare un total de 1.446 de propuneri, orice uitilizator de internet putând să își voteze câte un favorit la toate cele 15 categorii ale concursului. Evenimentul se află la a doua ediție, prima desfășurându-se anul trecut, la inițiativa lui Dragoș Novac.
Printre câștigătorii acestei ediții s-a remarcat jurnalul online Vis Urât, apărut în blogosferă în luna august a anului trecut. Acesta a reușit să strângă un total de cinci premii, la categoriile Cel mai bun blog, Cel mai bun blog personal, Cel mai bun blog nou, Cel mai bun post dintr-un blog și Cel mai bun blog de divertisment.
Pe locul doi anul acesta s-a situat Zoso, marele câștigător al ediției precedente. Anul acesta el a fost premiat pentru trei categorii: Cel mai informativ blog, Cel mai bun design de blog și Cel mai bun blog de media.
De asemenea, concusul a avut și o categorie care a desemnat personalitatea cea mai așteptată să-și facă blog. Pe locul întâi la voturi a ieșit Traian Băsescu, pe locul doi Mircea Badea și pe locul trei Mircea Cărtărescu.
Lista completă a câștigătorilor la Roblogfest este următoarea:
Cel mai bun blog (crema frate!): Vis Urât – http://visurat.ablog.ro
Cel mai informativ blog (cel mai de unde afli): Zoso’s Blog – http://www.zoso.ro
Cel mai bun blog personal (cel mai al meu): Vis Urat – http://visurat.ablog.ro
Cel mai bun blog colectiv (cel mai al nostru): TvBlog.ro – http://www.tvblog.ro
Cel mai bun design de blog (cel mai arătos): Zoso’s Blog – http://www.zoso.ro/
Cel mai bun blog nou (cel mai care vine din urmă): Vis Urât – http://visurat.ablog.ro
Cel mai bun blog scris de cineva sub 18 ani (cel mai din ăia micii): Kiddo – http://www.deea.supermagnet.ro/
Cel mai bun post de blog: Vis Urât – Joc Murdar – http://visurat.ablog.ro/2006-09-03/joc-murdar.html
Cel mai bun foto blog (cel mai care ne-ncântă ochiu’): Dacian Groza – http://www.dg.stuffo.info
Cel mai bun blog de cultură (cel mai care ne gâdilă neuronu’): Bookblog.ro – http://bookblog.ro
Cel mai bun blog de divertisment (cel mai la care ne simtem bine): Vis Urât – http://visurat.ablog.ro
Cel mai bun blog de tehnologie (cel mai web 2.0 sau p-acolo): Arena IT – http://www.arenait.net/
Cel mai bun blog de media (cel mai de care pe care): Zoso’s Blog – http://www.zoso.ro/
Cel mai bun blog de afaceri (cel mai de bani): Radu Ionescu – http://raduionescu.ro
Cel mai bun blog de companie (cel mai de piar informal): Gazeta Sporturilor – http://www.blogsport.ro
Potrivit organizatorilor, competiția are ca scop coagularea comunității bloggerilor din România, Roblogfest fiind gândit ca un concurs popular, ce include toate blogurile liber nominalizate de către orice utilizator de internet.




