Vis împlinit



Lian Cubleșan și-a împlinit un vis
Lian Cubleșan și-a împlinit un vis

Îl cheamă Valerian Cubleșan, dar prietenii îi spun Lian. Când îl privești trecând pe stradă cu mersul legănat, privirea luminoasă și zâmbetul enigmatic, intuiești omul special, din categoria celor care răspândesc în jur acea inexplicabilă stare de bine. Iar după ce ajungi să-l cunoști și să-i înțelegi sensibilitatea, chiar simți că ai vrea să pornești alături de el în căutarea leacului care să vindece toate tristețile lumii. Lian este un luptător! Și un învingător!
Am cunoscut puțini oameni în stare să dea dovadă de atâta luciditate și echilibru, de atâta tenacitate, în situații care i-ar face să renunțe pe cei mai mulți dintre noi. Artistul Valerian Cubleșan și-a lansat zilele trecute primul CD, intitulat „Tropa, Tropa… Europa!”, titlul fiind inspirat parcă din permanenta sa stare de neliniște și căutare. I-au stat alături prietenii, veniți de peste tot să-l vadă, să-l susțină și să-l asculte cântându-și piesele la Clubul „Aquarius” din Câmpulung Moldovenesc, într-o atmosferă destinsă, într-un spectacol de înaltă ținută. A fost un succes! Și nici nu se putea altfel, atâta vreme cât cel alături de care apare pe CD se numește Ioan Gyuri Pascu. Acesta, împreună cu trupa sa, The Blue Workers, a susținut un recital extraordinar, apreciat la maximum de către cei prezenți. Despre Gyuri atât: ARTIST adevărat, OM adevărat… Mulțumim, maestre!
Lian și-a împlinit un vis! Dar sunt convins că ne va dărui încă multe momente frumoase, izvorâte din sufletul său curat. Și asta pentru că – știu sigur – de undeva de sus, din liniștea Raiului, cineva îi veghează pașii rugându-se Creatorului, mângâindu-i cu raze de stele fruntea îngândurată…
Prof. Constantin MOLDOVAN – Mănăstirea Humorului