De multă vreme sunt cunoscute virtuțile berii – băută, desigur, cu măsură, berea este un aliment și medicament.
Încă din secolul al XII-lea, stareța unei mănăstiri din Germania recomanda să se bea bere. De fapt, stareța Hildegarda i-a închinat acestei băuturi un întreg tratat medical.
În secolul al XVIII-lea, un învățat din Cracovia – Simon Syrenski – scria despre bere că este plăcuta la gust, potolește setea, face sânge bun; pielea devine sănătoasă și fața capătă o culoare plăcută, dacă se bea bere. Mai mult, autorul din Cracovia lăuda berea, care ne ferește și ne scapă de pietre la rinichi, iar femeilor care alăptează le dă lapte pentru a-și hrăni sugarii.
Alte virtuți terapeutice
Berea este cu adevărat un remediu: în litiaza renală se recomandă, pe lângă ceaiurile diuretice, și berea.
Dar berea este recomandată și ca… loțiune pentru îngrijirea pielii! În secolul al XVI-lea, medicul german Johann Kasimir Sangfus recomandă femeilor să-și maseze în mod regulat fața, gâtul, pieptul și mâinile cu spumă de bere, pentru a avea o piele fină ca de bebeluș.
De asemenea, berea este recomandată și în îngrijirea părului – întărește firul de păr și coafura rezistă mai bine.
Ce conține berea
Compoziția berii este complexă. În primul rând, este o băutură cu un conținut mare de minerale – 1-2 mg/litru, ceea ce este comparabil cu cele mai bogate ape minerale! În al doilea rând, în bere găsim vitamina B1 (vitamina), B2 (riboflavina), PP (niacina). Iată de ce berea a fost scoasă de cercetătorii germani din categoria băuturilor alcoolice și inclusă între alimente.
Pe lângă vitamine și minerale, berea are un conținut bogat în acizi organici, care reglează echilibrul acizi-baze din organism. De fapt, dacă se elimină componența gazoasă din bere, proprietățile acesteia o apropie de kefir sau humis (lapte de iapă fermentat – băutura-minune din deserturile asiatice).
În plus, berea favorizează acumularea de vitamina C la nivelul rinichilor, ficatului și splinei, contribuind la fortificarea organismului (dacă bem cel mult o jumătate de bere, adică doar câteva înghițituri).
Concluzii
Berea băută în cantități moderate (maximum 100 ml pe zi) elimină pericolul formarii de edeme și depunerea de albumine la gravide, datorită virtuților sale diuretice. De asemenea, favorizează lactația la femeile care alăptează – atât cantitativ, cât și calitativ.
Berea favorizează digestia, crește pofta de mâncare, normalizează ritmul cardiac și tensiunea arterială, previne spasmele. Dar cei ce suferă de hipertensiune trebuie să se limiteze la berea fără alcool.
Iar cei ce au exagerat cu băutura și sunt mahmuri a doua zi, vor bea un leac infailibil: puțină sare dizolvată într-un pahar de bere. După ce ies gazele din băutură, se înghite mixtura, și mahmureala dispare miraculos.
Deci, berea băuta cu măsură nu îngrașă, ci aduce numai foloase.
Sursa www.terapii-naturiste.evonet.ro



