Virtuți, patimi sufletești și trupești

Trebuie să se știe că omul fiind îndoit, adică constînd din suflet și din trup, îndoite are și simțurile și virtuțile acestora. Și cinci sînt ale sufletului și cinci ale trupului. Simțurile sufletești, pe care înțelepții le numesc și puteri, sînt acestea: mintea, cugetarea, părerea, închipuirea și simțirea; iar cele trupești: vederea, mirosul, auzul, gustul și pipăitul. Din această pricină îndoite sînt și virtuțile lor; îndoite și păcatele. Încît e cu trebuință ca tot omul să știe limpede cîte sînt virtuțile sufletești și cîte cele trupești; și care sînt, iarăși, patimile sufletești și care cele trupești. Virtuți sufletești zicem că sînt mai întîi aceste patru cele mai generale, care sînt: bărbăția, prudența, cumpătarea și dreptatea. Din acestea se nasc virtuțile sufletești: credința, nădejdea, dragostea, rugăciunea, smerenia, blîndețea, îndelunga răbdare, suferirea răului, bunătatea, nemînierea, cunoștința dumnezeiască, neiuțimea, simplitatea, netulburarea, neînfumurarea, nemîndria, nepizmuirea, neviclenia, neiubirea de argint, compătimirea, milostenia, generozitatea, neîntristarea, străpungerea inimii, sfiala, evlavia, dorința bunurilor viitoare, dorul după Împărăția lui Dumnezeu, poftirea înfierii. Iar virtuți trupești, mai bine zis unelte ale virtuților, care se nasc întru cunoștință și după Dumnezeu și duc pe om afară de orice fățărie și dorință de a plăcea oamenilor, la înaintarea în smerenie și nepătimire, sînt acestea: înfrînarea, postea, postul, foametea, setea, privegherea, starea de toată noaptea, plecarea deasă a genunchilor, neîmbierea, mulțumirea cu o singură haină, mîncarea uscată, mîncarea tîrzie, mîncarea puțină, băutura de apă, culcarea pe pămînt, sărăcia, neaverea, austeritatea, neîmpodobirea, neiubirea de sine, singurătatea, liniștea, neișirea din casă, lipsă, mulțumirea cu ce ai, tăcerea, procurarea celor de trebuință prin lucrul mîinilor, toată reaua pătimire și nevoința trupească și alte asemenea.
– Patimile sufletești sînt acestea: uitarea, nepăsarea și neștiința
Toate acestea sînt cît se poate de necesare și de folositoare cînd trupul e sănătos și tulburat de patimi trupești. Iar dacă e neputincios și cu ajutorul lui Dumnezeu a biruit acestea, nu sînt așa de necesare, întrucît sfînta smerenie și rugăciune întregesc toate. Dar acum trebuie să vorbim și despre păcatele sufletești și trupești, adică despre patimi. Cînd ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpînire de toate patimile care sînt acestea: neevlavia, credința strîmbă sau toată erezia, blasfemia, iuțimea, mînia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osîndirea, întristarea fără temei, frica, lașitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deșartă, mîndria, fățărnicia, minciuna, necredința, zgîrcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecțiunea pentru cele pămîntești, trîndăvia, micimea, de suflet, nemulțumirea, cîrtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngîmfarea, iubirea de stăpînire, dorința de a plăcea oamenilor, viclenia, nerușinarea, nesimțirea, lingușirea, înșelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părții pătimașe și gîndirea deasă la ele, rătăcirea gîndurilor, iubirea de sine, care e maica și rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire și răutatea.
– Patimile trupești lăcomia pîntecelui, nesăturarea, desfătarea, beția, mîncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrîul, necurăția
Iar patimi trupești sînt: lăcomia pîntecelui, nesăturarea, desfătarea, beția, mîncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrîul, necurăția, amestecarea sîngelui (incestul), stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele și toate patimile urîte și potrivnice firii, furtul, jefuirea celor sfinte (sacrilegiul), hoția, uciderea, orice moleșie trupească și bucurie de voile trupului mai ales cînd trupul e sănătos, ghicirile, descîntecele, farmecele, prezicerile, iubirea de podoabe, ușurătatea, moliciunile, înfrumusețările, vopsirea feței, pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc, reaua și pătimașa întrebuințare a lucrurilor dulci ale lumii, viața iubitoare de trup, care, îngroșînd mintea, o face pămîntească și dobitocească și nu o lasă niciodată să tindă spre Dumnezeu și spre lucrarea virtuților. Iar rădăcinile tuturor patimilor acestora și, cum ar zice cineva, cele dintîi pricini ale lor sînt: iubirea de plăcere, iubirea de slavă și iubirea de argint, din care se naște tot răul. Dar nu săvîrșește omul nici un păcat, dacă nu-l biruie și nu-l iau în stăpînire mai întîi acești uriași puternici, cum zice preaînțeleptul între asceți Marcu, adică uitarea, nepăsarea și neștiința. Iar pe acestea le naște plăcerea, odihna, iubirea slavei de la oameni și împrăștierea. Dar pricina cea dintîi a tuturor acestora și așa zicînd maica cea mai rea a lor este, cum am zis, iubirea de sine, sau iubirea nerațională de trup și alipirea pătimașă de el. iar împrăștierea și moleșirea minții, împreună cu alunecarea la glume și la vorbe de rușine, pricinuiesc multe rele și căderi, ca și îndrăzneala și rîsul. Dar înainte de toate acestea, trebuie să știm că iubirea pătimașă de multe de multe feluri și de multe forme, și multe sînt plăcerile care amăgesc sufletul, cînd nu se întărește prin trezvie întru frica de Dumnezeu și în dragoste de Hristos, îngrijindu-se de lucrarea virtuților. Căci se ivesc nenumărate plăceri care atrag la ele ochii sufletului: cele ale trupurilor, cele ale avuției, ale dezmierdării, ale slavei, ale nepăsării, ale mîniei, ale stăpînirii, ale iubirii de argint, ale zgîrceniei.