Prin tot ceea ce a făcut, Mântuitorul a vrut să arate oamenilor Calea vieții veșnice, a Împărăției lui Dumnezeu – adevăratul scop al existenței umane, Calea de la care omul s-a abătut prin păcat. Prin faptele sale minunate, Domnul a arătat oamenilor Iubirea lui Dumnezeu, singura spre care fiecare trebuie să tindem. Același adevăr l-a arătat și prin cuvântările Sale care îi uimeau pe toți. De multe ori se folosea de pilde, istorioare cu tâlc desprinse din viața cotidiană, prin care ilustra adevăruri dumnezeiești atât de necesare pentru îndreptarea oamenilor, pentru mântuirea lor.
Iertarea ca expresie concretă a iubirii de semeni
Iertarea ca expresie concretă a iubirii de semeni. Mântuitorul a subliniat în nenumărate rânduri că cea mai importantă poruncă divină este Porunca Iubirii: „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău și din tot cugetul tău, din toată puterea ta și din toată inima ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”(Luca 10,27). În această poruncă se regăsesc principalele coordonate ale existenței noastre: Dumnezeu, aproapele și noi înșine.
Iubirea este o realitate complexă, căci ea se poate regăsi în multe chipuri în relațiile interumane. În pilda celor doi datornici, Mântuitorul a subliniat dimensiunea iertării. Învățând să fim îngăduitori cu semenii noștri, să putem să trecem cu vederea greșelile lor, să iertăm greșiților noștri. Iată cum relatează această pildă, Sf. Evanghelist Matei:
„De aceea, asemănatu-s-a împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copii și pe toate câte le are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plătește-mi ce ești dator. Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Îngăduiește-mă și îți voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre” (Matei 18, 23-35).
Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac”
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 4, 32). Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic de fapt (I Corinteni 13,1-2). Nimic din ceea ce contează cu adevărat în Împărăția lui Dumnezeu.
Din atitudinea neomenoasă a datornicului nemilostiv din parabolă, vedem cât rău i-a pricinuit neiubirea. Vedem și-n lumea întreagă câte tulburări, câte războaie și câtă suferință pricinuiește lipsa iubirii și a iertării. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunând: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Luînd aminte la toate acestea, aducându-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu față de noi, care pururea greșim înaintea Lui, se cuvine să ne străduim din tot sufletul nostru să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greșesc. Să învățăm să iubim cu adevărat, după modelul desăvârșit al Iubirii divine.
(sursa: www.oradereligie.wordpress.com)
