Alegeri

Virginel Iordache rămâne președinte al PSD Suceava



Membrii Organizației Municipale Suceava a PSD l-au reales pe Virginel Iordache
Membrii Organizației Municipale Suceava a PSD l-au reales pe Virginel Iordache

Consilierul local Virginel Iordache a reușit să-și păstreze funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PSD la alegerile care au avut loc sâmbătă, în clădirea Dom Polski, bifând astfel al treilea mandat consecutiv. Iordache s-a luptat cu doi contracandidați, oamenii de afaceri Lorand Ercze și George Petrescu, ultimul înscriindu-se în cursă în seara dinaintea alegerilor. Victoria lui Iordache a fost însă una zdrobitoare, el reușind să obțină 91 de voturi, față de 23 ale lui Ercze și 21 ale lui Petrescu. Din câte se pare, Lorand Ercze și George Petrescu au mers pe o mână, încercând să rupă voturi pentru a-l duce pe Iordache în turul doi când i-ar fi scăzut șansele câștigării alegerilor. Trebuie spus că Virginel Iordache a prezentat un raport de activitate stufos, care a înglobat nu mai puțin de 13 pagini. Iordache a vorbit și despre activitatea celor cinci consilieri PSD, care s-a concretizat prin 3.200 de intervenții în comisii, 300 de vizionări în teren și peste 6.000 de audieri și consultări ale cetățenilor.
Iordache vrea ca social democrații să depășească frustrările pe care le au
El a vorbit despre cele trei rânduri de alegeri desfășurate în ultimii doi ani, europarlamentarele din 2007, localele și generalele din 2008, concluzionând că rezultatele obținute de Organizația Municipală Suceava a PSD au fost „satisfăcătoare”. „În prezent ne desfășurăm activitatea în condițiile în care, după patru ani de opoziție, ne-am reluat locul meritat la guvernare. Din păcate însă, legitima noastră euforie generată de accedere în sfera puterii este estompată de nenumărate regrete. Căci, chiar dacă am obținut la alegerile generale cel mai mare număr de sufragii, efectele perverse ale legii privind votul uninominal ne-au privat de rezultatele muncii noastre, situând Alianța PSD + PC pe locul secund, cu trei mandate mai puțin decât principalul nostru rival din timpul campaniei, respectiv PD-L. A trebuit deci să ne resemnăm cu poziția de vioara a doua, să cedăm majoritatea ministerelor cu adevărat importante și să ne mulțumim cu cele care ori sunt mai puțin vizibile, ori sunt mai puțin agreate de populație, dar cu cele mai mari probleme”, a declarat Iordache.
Președintele PSD Suceava a mai precizat că organizația pe care o conduce trebuie să părăsească starea de letargie în care se află și să depășească „frustrările și demobilizarea”, astfel încât social democrații să câștige viitoarele confruntări cu adversarii politici.
PSD Suceava va aplica strategia „de sus în jos”
Raportul președintelui PSD Suceava vorbește și despre necesitatea schimbării strategiei pentru perioada următoare, care va fi „de sus în jos”, complementară celei „de jos în sus” aplicată până acum. Strategia „de sus în jos” constă în repartizarea de sarcini precise a fiecărui membru al Comitetului Executiv și al Consiliului Municipal despre a căror ducere la îndeplinire să se raporteze în scris o dată pe trimestru. „Accederea în orice funcție pe linie de partid, în serviciile deconcentrate, pe listele de consilieri sau la candidaturi pentru Parlament să se facă obligatoriu în baza unui raport de activitate pentru minimum ultimul an și a girului acordat de către organizația municipală. Se vor evita astfel situațiile în care pe ultima sută de metri locurile sunt ocupate de persoane care practic nu s-au implicat în activitatea de partid, spre demobilizarea și demoralizarea celor care au susținut partidul zi de zi”, a spus Iordache.
Despre dragostea social democrată
Dintre membrii PSD care au luat cuvântul la alegerile de sâmbătă s-a evidențiat tânărul Ovidiu Roznovan, cel care le-a cerut membrilor filialei din Suceava să-și aducă aminte de dragostea social democrată, pe care trebuie să o împărtășească sucevenilor. „Avem toate condițiile necesare pentru a fi social democrați. Facem politica care trebuie dar, undeva pe parcurs, unor social democrați le-a dispărut dragostea din inimă. Dragostea nu e relativă. Dacă o eliberezi, omul ăla te va ține minte toată viața lui. Suntem social democrați în inima noastră și nu trebuie să-i tratăm cu indiferență pe cei care vin să vorbească cu noi”, le-a cerut tânărul social democrat colegilor de partid.
Vicepreședinții vor fi aleși în ședința de marți
PSD Suceava, a concluzionat Iordache, trebuie să părăsească starea de letargie în care se află și să depășească „frustrările și demobilizarea”, astfel încât social democrații să câștige viitoarele confruntări cu adversarii politici. Sâmbătă s-au ales prin vot secret președintele și cei 95 de membri ai Consiliului Municipal. Dintre aceștia vor fi aleși cei șapte vicepreședinți, un secretar și un trezorier în cadrul ședinței care se va desfășura marți, 14 aprilie. La fotoliile de vicepreședinți, Iordache i-a propus pe Mirela Adomnicăi, Neculai Bereanu, Niculai Bosancu, Roxana Crăciunescu, Nicolae Hanceriuc, Constantin Mărgineanu, Petru Simeria și Vasile Vișinari. Alegerile din cadrul Organizației Municipale Suceava a PSD au fost supervizate de liderul județean Gavril Mîrza. La alegeri a mai fost prezent și deputatul Cătălin Nechifor, dar și candidatul PSD Suceava la alegerile europarlamentare Ioan Corjuc.
În discursul său, Gavril Mîrza a atras atenția că, după alegerile din anul 2004, o mare parte dintre membrii PSD s-au ascuns, din cauza presiunilor noii guvernări, motiv pentru care numărul celor care au făcut o opoziție în mandatul trecut a fost extrem de mic. El a mai precizat că PSD trebuie să-și regândească strategia, astfel încât să câștige viitoarele alegeri. „Se greșește undeva atât de mult încât, așa cum se spunea aici, în 2000 aveam primar și un număr de consilieri, și am ajuns să avem câțiva consilieri. Undeva nu facem ceea ce vrea electoratul sucevean. Și nu e vina electoratului. Este vina noastră. Eu cred că undeva greșim și este rolul noii echipe să vadă ce e de făcut pentru a reveni să fim ce am fost și mai mult”, a spus Mîrza.



Virginel Iordache: În prezent ne desfășurăm activitatea în condițiile în care, după patru ani de opoziție, ne-am reluat locul meritat la guvernare
Virginel Iordache: În prezent ne desfășurăm activitatea în condițiile în care, după patru ani de opoziție, ne-am reluat locul meritat la guvernare
Membrii Organizației Municipale Suceava a PSD l-au reales pe Virginel Iordache
Membrii Organizației Municipale Suceava a PSD l-au reales pe Virginel Iordache


Recomandări

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”
Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava
Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava
Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava