Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a susținut, ieri, o declarație politică în care a evocat importanța armatei române. În declarația politică „Ziua Armatei Române – 25 octombrie”, Virginel Iordache a spus că această zi reprezintă un prilej de cinstire a armatei,instituție fundamentală a statutului român, dar și element de echilibru, simbol al luptei pentru neatârnare și întregire a neamului românesc.
„Data de 25 octombrie reprezintă ziua eliberării ultimelor două localități transilvănene ocupate de horthyști, după acțiuni militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal, lupte soldate cu numeroase jertfe. Toate acestea pun în evidență faptul că Ziua Armatei Române este legată efectiv de îndeplinirea idealurilor naționale: unitate, independență, suveranitate și integritate teritorială. În ansamblul forțelor sistemului de apărare al țării, armata are rolul de pivot, ea este nucleul de forță, factorul integrator al întregului ansamblu”, a spus Virginel Iordache. El a precizat că în condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.
„Militarii români din teatrele de operații sărbătoresc această zi prin organizarea unor ceremonii militare și a unor activități culturale și sportive. În această perioadă Armata Română participă cu efective la diverse misiuni internaționale de combatere a terorismului și de sprijinire a păcii. Majoritatea lor activează sub egida NATO, din care România face parte din 29 martie 2004. Declarația mea politică este o recunoștință pentru sacrificiul veteranilor de război, luptătorilor din teatrele de operații, dar și pentru toți care au servit și servesc cu credință și onoare pentru siguranța poporului român”, a declarat Iordache. Senatorul PSD de Suceava a spus că integrarea României în structurile euroatlantice a făcut ca Armata Română să joace un rol semnificativ în sistemul NATO de apărare colectivă a statelor membre și a reprezentat instrumentul militar prin care statul român a dus la îndeplinire obligațiile asumate prin tratatele și convențiile internaționale, în ceea ce privește garantarea și asigurarea securității și păcii în lume.
El a arătat că pentru România integrarea în NATO a însemnat de la început declanșarea unui proces complex în toate domeniile vieții politice, economice, sociale și militare. „Acest efort colectiv a schimbat radical statutul României și i-a asigurat integrarea în comunitatea euroatlantică. Armata Română a intrat, odată cu acest moment important, într-o nouă etapă de transformare și adaptare la noul context internațional. Prezența permanentă în cele mai fierbinți teatre de operațiuni a dus la dezvoltarea de unități specifice, forțe flexibile și expediționare, capabile să-și asume responsabilități sporite în apărarea colectivă, în managementul crizelor și în operațiunile de combatere a terorismului”, a afirmat parlamentarul PSD.
Iordache: „Declarația mea politică are ca scop celebrarea unei zile de împlinire națională”
Virginel Iordache a mai declarat că deși țara noastră beneficiază în prezent de garanții de securitate solide, oferite de statutul de membru al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene, precum și de bunele relații cu țările vecine și partenerii săi strategici, România acordă prioritate respectării obligațiilor care îi revin, dezvoltând capabilități de apărare proprii, în acord cu standardele europene și euroatlantice.
Iordache a subliniat că domeniul securității și al apărării reprezintă partea integrantă a Programului de Guvernare 2017-2020 al Partidului Social Democrat, care își propune să conducă la asigurarea condițiilor privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei Române, adăugând că din perspectiva resurselor financiare alocate apărării, Guvernul asigură 2% din nivelul PIB-ului.
El a explicat că politica de apărare pe care Guvernul și-o propune este de a moderniza și adapta Armata României la riscurile și provocările specifice actualului context geopolitic, cât și consolidarea profilului de partener strategic relevant al României la nivelul NATO, al UE și în parteneriatul strategic cu SUA.
Virginel Iordache a mai declarat că există o serie de aspecte operaționale ale forțelor armate ce ar putea fi îmbunătățite, cum ar dezvoltarea capabilităților de apărare cibernetică ale Armatei Române și integrarea acestora în sistemul național de apărare cibernetică, dar și modernizarea sistemului de învățământ militar în acord cu evoluțiile fenomenului militar și cu dinamica mediului de securitate global.
„În esență, declarația mea politică are ca scop celebrarea unei zile de împlinire națională, ziua când Armata Română și-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce la hotarele ei patria pe care a zămislit-o. Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, iar cu acest prilej țin să urez un sincer «La mulți ani!»Armatei Române”, a spus, în final, Virginel Iordache.