Sprijin

Virginel Iordache: Personalul nedidactic din învățământ va primi salarii majorate

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache
Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a apreciat decizia Guvernului României de a majora salariile personalului nedidactic din învățământ, precizând că această măsură a fost luată și în urma discuțiilor pe care Executivul le-a avut cu parlamentarii social-democrați. Virginel Iordache a amintit că printr-o hotărâre adoptată săptămâna trecută de către Guvern, personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017. Iordache a precizat că prin acest act normativ se soluționează mai multe probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar. El a arătat că aceste probleme se vor rezolva prin așezarea pe grila de salarizare, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. „Potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei, în funcție de vechimea în muncă”, a declarat senatorul PSD de Suceava.
Virginel Iordache a subliniat că la nivel național, de aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor însemna un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.

Recomandări

Sindicatele din educație se pregătesc de noi proteste împotriva măsurilor propuse pentru sistemul de învățământ superior

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ
Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai

Sindicaliștii din învățământ anunță proteste de amploare față de viitoarele măsuri care îi vor afecta pe angajații din educație

35 de ani de excelență în educație, sărbătoriți la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor
Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor