Legea bugetului

Virginel Iordache: Bugetele localităților beneficiază în 2019 de o alocare record de fonduri

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache
Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a declarat că potrivit bugetului pentru 2019, adoptat de Guvern, localitățile vor beneficia de alocări record de fonduri, iar prioritățile pentru acest an vor fi sănătatea, educația și investițiile publice. Virginel Iordache a spus că pentru anul acesta au fost făcute alocări bugetare care vor onora obligațiile asumate de România în fața partenerilor externi, respectiv 2% din PIB pentru apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relația cu partenerii NATO și sumele necesare organizării acțiunilor președinției rotative a României la Consiliul UE. „De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene are un buget record de 2,3 miliarde de lei, din care 2,09 miliarde credite bugetare alocate proiectelor europene. Pentru prima dată valoarea produsului intern brut va depăși suma de 1000 de miliarde de lei, încă o confirmare a măsurilor bune de stimulare economică. Este cel mai mare buget pe care l-a avut România vreodată”, a explicat senatorul PSD de Suceava. El a mai precizat că pentru 2019 va fi asigurată finanțarea majorării pensiilor și a salariilor, plata drepturilor și a indemnizațiilor sociale și susținerea politicilor de stimulare economică, măsuri asumate prin programul de guvernare. „Anul acesta continuă creșterea punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100 lei la 1.265 lei, și a pensiei minime cu 10%, de la 640 lei la 704 lei. Este asigurată și majorarea salariului minim garantat în plată în mod diferențiat, de la 2.080 de lei, față de 1.900 lei anul trecut, la 2.350 lei pentru persoanele cu studii superioare și minimum un an vechime și la 3.000 de lei pentru persoanele angajate în sectorul firmelor cu minimum 80% cifra de afaceri în sectorul construcțiilor”, a mai declarat senatorul sucevean.
Iordache: Sumele pentru bugetele locale au crescut cu 19,3% comparativ cu 2018
Virginel Iordache a subliniat că sănătatea va fi o prioritate a actualei guvernări, pentru anul acesta, finanțarea fiind cu 6,1 miliarde mai mare decât sumele cheltuite anul trecut, având în vedere că după majorările salariale din 2018 se impune și creșterea investițiilor în unitățiile sanitare. Senatorul PSD de Suceava a mai spus că pentru educație au fost alocate cu 47% mai multe fonduri decât anul trecut, de la 21 de miliarde la 30,8 miliarde de lei, banii mergând atât spre investiții, cât și spre majorările salariale.
„2019 este anul investițiilor, pentru care au fost alocate 49,65 de miliarde de lei, adică 4,86% din produsul intern brut, în creștere cu 45% față de anul 2018. O alocare importantă este la Ministerul Transporturilor, unde fondurile sunt cu 6 miliarde lei mai mari, adică cu 74,4% în plus față de anul 2018”, a spus Virginel Iordache. El a ținut să sublinieze faptul că bugetele locale beneficiază anul acesta de o alocare record. Astfel, senatorul PSD de Suceava a spus sumele care se distribuie din veniturile bugetului de stat și din subvenții sunt de 47,9 miliarde lei, cu 19,3% mai mari decât cele din 2018, ceea ce reprezintă 61,4% din totalul veniturilor bugetelor locale.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie

Deputata AUR Veronica Grosu îl acuză pe premierul Bolojan că pentru o economie de 0,02% din PIB la buget a bulversat întreg sistemul de învățământ

CJ Suceava a alocat o primă tranșă de 4 milioane de lei pentru trei localități afectate de inundațiile din ultimele zile

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu