Proiect votat

Virginel Iordache a anunțat că Senatul a adoptat propunerea pentru eliminarea unor neclarități legate de titularizarea cadrelor didactice

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache
Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a anunțat că propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 în sensul eliminării unor neclarități legate de titularizarea cadrelor didactice a fost votată în Senatul României. Virginel Iordache a explicat că inițiativa legislativă are ca scop flexibilizarea condițiilor de eligibilitate în ceea ce privește titularizarea în învățământul preuniversitar, pentru a da posibilitatea cadrelor didactice să se titularizeze și după șase ani de la concursul de titularizare, la care trebuie să obțină minim nota 7.
Senatorul PSD de Suceava a mai adăugat că totodată prin aceste modificări aprobate în Senat se instituie și un mecanism transparent și clar cu privire la modul în care se realizează detașările în învățământul preuniversitar. El a explicat că potrivit noilor prevederi legale, detașarea la cerere a personalului didactic titular în învățământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației Naționale. De asemenea, detașarea la cerere a personalului didactic în învățământul preuniversitar se realizează pe o perioadă de patru ani într-un interval de zece ani, cu păstrarea calității de titular în învățământul preuniversitar. Virginel Iordache a mai arătat că în noua formă a legii este prevăzut faptul că în cazul în care detașarea se realizează strict pentru ocuparea unor posturi didactice din unități sau instituții de învățământ și unități conexe, durata totală a acesteia nu poate depăși patru ani într-un interval de zece ani. În lege se mai prevede că aprobările în aceste situații sunt de competența ambelor consilii de administrație ale unităților/instituțiilor: cea în care cadrul didactic este titular și cea unde se realizează detașarea.

Recomandări

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna