VIP-uri, copii, entuziasm și fluierături la Arcul de Triumf, de Ziua Națională



Piața Arcului de Triumf a fost, sâmbătă, de Ziua Națională, locul unui spectacol de sunet și culoare din care nu au lipsit entuziasmul, uneori fluierăturile, protestele, dar și oficialitățile, care s-au etalat și în postura de familiști, aducându-și soțiile și „juniorii” la eveniment.
Liderii USL, premierul Victor Ponta și Crin Antonescu au ajuns împreună la paradă, în fruntea unui grup de miniștri care erau însoțiți de copii și soții. Premierul a venit ținându-i de mână pe cei doi copii ai săi, exemplul său fiind urmat și de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Cei mici au beneficiat astfel de locuri în primul rând de la tribuna oficială.
Victor Ponta nu a ezitat să o ia în brațe pe fetița sa, pe parcursul defilării, pentru a-i explica amănunte legate de paradă. Și judecătorul Curții Constituționale Aspazia Cojocaru s-a numărat între oficialitățile care au fost însoțite de copii, ea fiind între puținii cu care președintele Traian Băsescu a schimbat câteva cuvinte în timpul manifestărilor. O notă aparte între copii demnitarilor a făcut și o fetița unui ofițer, îmbrăcată ca și tatăl său în uniformă de camuflaj.
Vedeta paradei de 1 Decembrie a fost Anne Marie Bontea ( 9 ani), care a deschis defilarea jandarmilor, în aplauzele oficialilor, dar și în uralele spectatorilor.
O prezență obișnuită a manifestărilor de acest fel, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a ținut să se facă remarcat. El a părăsit locul său în primul rând al oficialilor pentru a se duce la președintele Traian Băsescu, căruia i-ar fi transmis în glumă că dorește un transfer „pașnic de putere”, dat fiind faptul că situația social-politică l-ar favoriza pentru a ocupa fotoliul de la Cotroceni. Ulterior, Vadim Tudor i s-a alăturat primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, în timp ce acesta acorda o declarație jurnaliștilor. Europarlamentarul l-a întrerupt pe edil, pentru a-i transmite de față cu presa că Oana Mizil merită să fie luată de nevastă. „Merită și se potrivesc (…) Du-o la biserică, mă băiete, după campanie. Tu să faci ce zic eu. Nu-ți bate joc de fată că și tu o iubești și ea…”, i-a transmis Vadim Tudor lui Vanghelie.
În defilarea lor, studenții de la Academia de Poliție au fost însoțiți de către un câine maidanez, patrupedul aflându-se, de altfel, alături de studenți și la repetițiile care au precedat parada.
Înainte de începerea festivității un grup de câteva zeci de oameni, din imediata apropiere a Arcului de Triumf, a început să protesteze și să strige „Jos Băsescu”, „Rușine, rușine, rușine să vă fie!”, în timp ce alții încercau să acopere scandările, cântând „La mulți ani! Cine să trăiască, România să trăiască!” și „România, România, ole, ole, ole!”, în timp ce, din difuzoare, muzica militară a fost înlocuită cu o muzică, liniștită, de ambianță.
Același grup a continuat să protesteze, strigând „Jos Băsescu!”, „Băsescu la pușcărie!” și „Marș afară, javră ordinară!” și în timpul intonării imnului național, în cel al momentului de reculegere ținut în memoria eroilor căzuți în cele două războaie mondiale și a celor căzuți la datorie în teatrele de operații din Balcanii de Vest, Irak și Afganistan.
De asemenea, aceștia au huiduit și au strigat „Jos Băsescu!”, „Jos Băsescu, jos, ești un ticălos!” în momentul sosirii acestuia la tribuna oficială. „Băi, e Ziua României! Fiți oameni decenți! Oamenii aștia se chinuie și aștia își bat joc!”, a strigat, revoltat, unul dintre spectatori.
Venirea șefului statului a determinat în mulțime și o reacție bruscă de protest a unui bărbat în vârstă, care până atunci urmărise liniștit manifestarea. „Rușine, domnule guvernator”, a strigat acesta cu putere, atrăgând privirile participanților, dar și atenția jandarmilor și a angajaților SPP care asigurau paza. „La domnul președinte, la cine puteam să mă refer, pentru că murdărește steagul, așa consider și nu este președinte pentru că a trecut peste șapte milioane de oameni, este guvernator”, a explicat el, întrebat cui i s-a adresat.
„Sunt niște agitatori. Oamenii care au venit aici strică toată parada de Ziua Națională. Ne amenință, ne dau la picioare, ne împing și nu mai scăpăm de trei ore de ei. Ne-au amenințat că ne rup coastele după…”, s-a plâns o femeie din mulțime, care avea în piept o cocardă tricoloră. „Este post și trebuie să fim concilianți. N-am luat niciun leu de la nimeni, am venit pentru Ziua Națională, pur și simplu. Sunt vânătă pe mână de cât mă împing”, a spus altă femeie, nemulțumită de manifestările grupului anti-Băsescu. Protestatarii au dat replica ironic: „De la anu’ o să cursă cu lapte și miere. O să fie cârnați pe pereți”.
Departe de replicile acide care se schimbau lângă ei, copiii s-au arătat cei mai încântați de paradă, fluturând steaguri tricolore și bătând pasul de defilare în ritmul muzicii de fanfară, încercând cu greu să zărească parada, acoperită de umerii largi ai jandarmilor și ai angajaților SPP. Unii dintre tinerii prezenți și-au lipit inimioare tricolore pe obraji sau și-au legat banderole tricolore la încheietura mâinilor.
Cei mai mulți dintre puști s-au strecurat printre barele gardurilor de protecție, profitând de agerimea copilăriei, dar și de îngăduința jandarmilor. Nu au scăpat însă de strictețea controlului făcut la intrarea în piață, unul dintre copii rămânând fără pistolul-mitralieră de jucărie, acesta fiindu-i confiscat.
Înainte de începerea ceremoniei, mai mulți dintre copiii prezenți lângă Arcul de Triumf au primit de la un reprezentant al Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” revista „Observatorul Militar”, cocarde tricolore și câte un steag, pe care cei mici le-au fluturat pînă la finalul defilării. „Îți dai seama ce român curat esti?”, l-a întrebat aceasta, prinzându-i cocarda, pe un prichindel de câțiva ani, Andrei Lupu, care a spus că este mândru de parinții lui, care sunt militari.
În timp ce militarii defilau, mai mulți copii învățau, la rândul lor, să bată pasul corect, sacadat, la îndrumarea unui jandarm venit să asigure ordinea la eveniment. „Piciorul se ține întins. Așa. Drept, stând. Toți o dată”, și-a organizat jandarmul micul pluton de copii. Acesta le-a ținut și o scurtă lecție de istorie, când unul dintre micuți l-a întrebat „când s-a făcut România?”.
Cele mai aplaudate momente ale defilării au fost cele când în piață a apărut fanfara militară, spectatorii urmărind cu interes, de asemenea, survolul aeronavelor și elicopterelor militare, dar și momentele când pe sub Arcul de Triumf au trecut caii Jandarmeriei sau un câine-lup, pe nume Max, împodobit cu o băsmăluță tricoloră în jurul gâtului. Max s-a aflat pe o mașină blindată a armatei, câinele fiind „specializat” în descoperirea de încărcături explozive.
La finalul paradei, fostul președinte Ion Iliescu s-a îndreptat spre mulțimea adunată în spatele gardurilor de protecție și a dat mâna cu cei prezenți. „Sănătate multă vă doresc!”, „La mulți dumneavoastră și soției!”, „La vot îl dăm jos. Atunci ne dovedim supremația, la vot. Acolo ne demonstră puterea”, „Să trăiți! Ați fost un exemplu de urmat!”, „Salvați-ne, domnu președinte! Salvați-ne!”, i-au spus unii dintre aceștia fostului președinte al României. După ce a semnat pe steagul României, la cererea unei femei, fostul președinte a părăsit piața trecând prin mulțime.
La încheierea festivităților, câteva sute de oameni din cei aproape 20.000 de participanți au rămas la Arcul de Triumf pentru a urca gratuit pe platforma-edificiu, în timp ce mașinile și lucrătorii de la salubritate se ocupau de curățirea zonei.
Eliana Rădulescu, Andi Manciu, eliana@mediafax.ro, andi.manciu@mediafax.ro