Replică

Viorel Seredenciuc consideră că deputatul USR Daniel Popescu dezinformează opinia publică în privința gropii de gunoi de pe Mestecăniș



Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc consideră că deputatul USR Daniel Popescu dezinformează opinia publică în privința gropii de gunoi de pe Mestecăniș. Afirmația lui Viorel Seredenciuc vine după ce Daniel Popescu a spus că proiectul acestui depozit de deșeuri din pasul Mestecăniș este probabil cel mai aberant și contestat proiect de acest tip dintr-un stat membru al UE, dar și că populația din zonă ar urma să fie otrăvită cu substanțele cancerigene, toxice și zoaiele ce vor rezulta din deșeurile.
„Inițial am fost tentat să vă transmit, domnule deputat, în numele Consiliului Județean, al cărui vicepreședinte cu atribuțiuni în domeniu sunt, un drept la replică, dar consider că dreptul la replică se dă cuiva care, în opinia celui atacat, denaturează unele realități pentru a șicana sau a răspândi informații neadevărate, din diferite motive care îl privesc. Cred că nu este cazul, m-au convins cele câteva luări de poziție pe care le-ați avut pe acest subiect, că dumneavoastră nu știți despre ce este vorba. Apropo, mă întreb dacă, înainte de a vă exprima puncte de vedere critice, nu era corect să veniți la sediul Consiliului Județean să vedeți toate documentele, aproximativ o tonă de documente, pe baza cărora s-a construit acest depozit? Și să aflați că primele documente pentru aprobarea locației, documente publice, s-au dat în anul 2007 și că s-a început construcția în 2013. În toți acești ani nu v-a spus nimeni că se construiește un depozit de deșeuri la Pojorâta?”, i-a transmis vicepreședintele CJ Suceava lui Daniel Popescu.
Viorel Seredenciuc a precizat că deputatul USR nu a fost niciodată la sediul CJ Suceava, nu a solicitat nici un fel de documente, nu a solicitat puncte de vedere nici administrației județene și nici primarilor din zonă. Seredenciuc a spus că dacă ar fi făcut aceste lucruri, Daniel Popescu ar fi aflat că jumătate din teritoriul județului este zonă de munte, că distantele de la localitățile din această zonă și până la depozitul de la Moara sunt mai mari de 100 km, ceea ce s-ar reflecta în costuri mai mari pentru populație, că în toate strategiile de gestionare a deșeurilor aprobate anterior depunerii aplicației de finanțare europeană, județele Suceava și Timiș au avut aprobate câte două depozite, tocmai datorita întinderii acestora.
Seredenciuc: Daniel Popescu a intrat în zona dezinformărilor și a atacurilor gratuite la adresa Consiliului Județean
Viorel Seredenciuc a mai explicat că în județul Suceava unul dintre depozite trebuia să fie în zona de munte, datorita criteriului arătat anterior. „Ați mai fi aflat că toate studiile arată că nu există nici un pericol pentru sănătatea populației și a animalelor. Avem un studiu elaborat recent de către Centrul Național de Sănătate Publică Iași, ce aparține de Institutul Național de Sănătate Publică București, elaborat pentru depozitul de deșeuri Pojorâta, care spune răspicat acest lucru. În toată Europa sunt depozite de deșeuri în zone de munte, localitățile din zona de munte depozitează deșeurile în aceste depozite. Și cred că știți foarte bine lucrul acesta”, a afirmat vicepreședintele CJ Suceava.
El a spus că îl miră faptul că Daniel Popescu, folosind titulatura de deputat USR și partidul din care face parte, a intrat în zona dezinformărilor și a atacurilor gratuite la adresa Consiliului Județean. „Mai sunt multe lucruri de făcut în județul Suceava. Conducerea Consiliului Județean a lucrat trei ani din opoziție, cu constrângerile de rigoare. M-aș fi așteptat la o mână de ajutor pentru solicitări de alocări de fonduri sau pentru aprobarea unora din multele proiecte care ne-au fost refuzate. Una din cele mai oropsite localități, în această perioadă, a fost municipiul Câmpulung Moldovenesc, în care spuneți că ați trăit până la o anumită vârstă. În câteva rânduri municipiul s-a aflat pe marginea prăpastiei, aproape de intrarea în incapacitate de plată. Nimic din toate astea, în schimb atacuri continue la adresa celor care fac ceva pentru acest județ. Asta este calea corectă de a câștiga un nou mandat? Dumneavoastră decideți”, a încheiat Viorel Seredenciuc.



Recomandări

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Asociația Bucovina Curată salută decizia lui Șoldan de a nu deschide groapa de gunoi de pe Mestecăniș

Asociația Bucovina Curată a salutat decizia lui Gheorghe Șoldan de a nu mai deschide depozitul de deșeuri din pasul Mestecăniș
Asociația Bucovina Curată a salutat decizia lui Gheorghe Șoldan de a nu mai deschide depozitul de deșeuri din pasul Mestecăniș