Viorel Hrebenciuc va fi scos din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a decis definitiv, vineri, să înlocuiască măsura preventivă luată în cazul fostului deputat, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, informează Mediafax.Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația procurorilor DNA și a menținut decizia din 18 martie prin care judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța supremă a schimbat măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Viorel Hrebenciuc.Decizia de vineri a instanței supreme este definitivă, Viorel Hrebenciuc urmând să plece din Penitenciarul Rahova, unde a stat în arest, la domiciliul său. Hrebenciuc a stat în arest preventiv din 29 octombrie 2014.Totodată, ICCJ a decis definitiv înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu și în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, Lorand Andras Ordog și Dan Costin Bengescu.În dosarul retrocedării ilegale de păduri au fost trimiși în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu și alte 13 persoane.Astfel, sunt judecați Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din județul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, șeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam, de la Tribunalul Brașov, soția lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Rodica Gabriela Zaharia și Iulian Durlan.