De toate

Violurile sesizate la poliție, combinație între fapte grave și minciuni sfruntate



Violul reprezintă infracțiunea cu cea mai mică rată de confirmare din rândul celor grave. Foto: BEW
Violul reprezintă infracțiunea cu cea mai mică rată de confirmare din rândul celor grave. Foto: BEW

Violul reprezintă infracțiunea cu cea mai mică rată de confirmare din rândul celor grave, polițiștii de la birourile judiciare din județ având de rezolvat cazuri deosebit de grave dar și o mulțime de reclamații care nu au nici un temei. Femei care încearcă să se răzbune pe bărbați acuzându-i de agresiuni sexuale închipuite, ori tinere care transformă un act sexual acceptat în viol de rușine sau de frică față de părinți, sunt cele mai frecvente cazuri în care polițiștii sunt puși degeaba pe drumuri.
Din analiza de bilanț a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava reiese că în primele șase luni ale acestui an în județ au fost constatate 35 de infracțiuni privitoare la viața sexuală, cu două mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, dintre acestea violuri fiind 21, cu patru mai multe decât în primele șase luni ale lui 2008.
Multe alte dosare au fost însă închise. Pe de o parte au existat „victime” care au inventat adevărate povești, recunoscând în cele din urmă că au mințit, de obicei după examinarea medico-legală, care a arătat clar că nu fuseseră agresate sexual. Mai există și o altă categorie de cazuri, când reclamantele se împacă cu presupușii violatori și își retrag plângerea, de obicei pentru anumite sume de bani.
Camerista violată de administratorul pensiunii
Cele mai multe violuri care nu s-au confirmat s-au înregistrat la Poliția municipiului Rădăuți, unde se investighează cazurile din oraș și din comunele limitrofe arondate acestei structuri de poliție.
În primele șase luni ale acestui an, oamenii legii de la Biroul de Investigații Criminale Rădăuți au avut în lucru nouă reclamații privind viața sexuală, opt de viol și una de tentativă de viol. Trei s-au soluționat prin împăcarea părților, fiind clasate, în timp ce șase au avut aceeași soartă după ce fapta nu s-a confirmat.
Unul dintre cazurile care nu s-au confirmat a fost înregistrat pe 2 iunie a.c.. O femeie din comuna Frumușica, județul Botoșani, a sesizat poliția despre faptul că ar fi fost violată la o pensiune din comuna Sucevița, unde lucra pe post de cameristă. Ea a povestit cum administratorul unității de cazare, un bărbat de 62 de ani, și el din Botoșani, a bătut-o și apoi a violat-o.
„Într-o după-amiază cei doi au băut împreună, la un moment dat s-au certat, iar el a lovit-o. Ea i-a promis că se răzbună și a reclamat la poliție că a fost violată. Avea urme de violență pe corp dar medicul s-a pronunțat clar că nu există leziuni specifice unei agresiuni sexuale. După examinarea medicului femeia a recunoscut că nu a fost vorba de nici un viol și și-a retras plângerea”, a detaliat finalul poveștii comisarul șef Constantin Alistar, adjunctul șefului Poliției municipiului Rădăuți.
A inventat un viol din cauza „remușcărilor” față de prieten
Dintre cazurile instrumentate de polițiștii din Rădăuți nu lipsesc nici reclamațiile depuse de tinere care au inventat violuri de rușine ori de frica părinților. Un caz mai aparte este cel al unei tinere care a întreținut relații sexuale de bunăvoie într-un parc, după care a reclamat că a fost violată. În noaptea respectivă fata se certase cu prietenul ei și, vrând să se răzbune, l-a înșelat cu un al băiat. Cuprinsă de rușine, după ce a fost văzută de cineva, și de „remușcări” față de prieten, cum a declarat la poliție, fata a transformat partida de sex de bunăvoie în viol.
„Cele mai multe reclamații care nu au nici un temei real vin de la tinere, multe la limita majoratului, care se culcă benevol și apoi reclamă viol din motive care de care mai puerile. Din păcate, suntem purtați pe drumuri degeaba, în condițiile în care sunt multe alte cazuri grave de rezolvat”, a mai declarat Constantin Alistar.
În cazurile de acest gen, reclamantele se aleg cel mult cu o amendă, pentru depunerea de reclamații false.
Prostituată violată de clientul care nu a vrut să plătească
Și în zona Fălticeni cinci dintre violurile reclamate în prima jumătate a acestui an s-au soluționat cu neîncepere a urmăririi penale, stabilindu-se că fapta reclamată nu există, în timp ce într-un al șaselea caz, o tentativă de viol, cercetările sunt în curs.
Într-un caz, în luna februarie a acestui an, o femeie în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Boroaia, a sesizat faptul că a fost violată de un tânăr în camera unui hotel din municipiul Fălticeni. Din datele de anchetă a rezultat că în seara respectivă, femeia, care practica prostituția, s-a înțeles cu un client să întrețină relații sexuale în schimbul a 100 de lei, deplasându-se împreună la hotel. Conform declarației acesteia, un al doilea tânăr ar fi intrat în cameră după primul partener, obligând-o să facă sex cu ea. În realitate, al doilea partener sexual, prieten cu primul, nu a mai vrut să plătească, considerând că cei 100 de lei dați de amic sunt suficienți, moment în care femeia i-a spus că îi va face zile negre, dându-l pe mâna poliției.
Fapte grave petrecute în acest an
La polul opus găsim agresiuni sexuale grave, în urma cărora victimele au rămas cu traume care le vor urmări toată viața. Un exemplu în acest sens este un viol petrecut la începutul anului în municipiul Vatra Dornei.
Pe 14 ianuarie a.c., două minore în vârstă de 15 ani, care căutau o gazdă în orașul stațiune, au fost abordate de un individ care le-a explicat că are o casă pe strada Parcului din localitate și că ar putea să închirieze o cameră. Ajunse în apartament, fetele au fost abordate agresiv de individ. După ce una dintre minore a scăpat din mâinile sale, a doua a fost bătută și apoi violată. Fata a scăpat la un moment dat, după ce agresorul a auzit sirenele poliției, sesizată între timp, și a fugit de la fața locului. Suspectul în acest caz, Dorel Iulian Fetcu, în vârstă de 25 de ani, localnic din Dorna, a dispărut de la fața locului, și astăzi fiind dat în urmărire în toată țara.
Printre victimele infracțiunilor de viol din acest an se găsește și o femeie de 82 de ani, din comuna Dumbrăveni. În luna februarie a acestui an aceasta a căzut victimă unui consătean de numai 20 de ani, Ilie Daniel Eminovici. Individul, căsătorit, tatăl unui copil de câteva luni de zile, a dat buzna peste femeie în casă, știind că aceasta locuiește singură. După ce a forțat-o să întrețină relații sexuale, tânărul i-a luat femeii și 200 de lei, înainte de a pleca legând-o la mâini și la gură cu un batic.