Cunoscutul violoncelist Răzvan Suma, soțul Analiei Selis (Argentina) este invitat special în concertul simfonic care va avea loc joi, 10 iunie, începând cu ora 18:30, la Casa de Cultură Suceava, concert susținut de Filarmonica de Stat din Botoșani.
Instrumentiștii botoșăneni vor cânta sub bagheta dirijorului Mihai Secikin.
Prin repertoriul impresionant pe care l-a realizat în cele peste o sută de recitaluri și concerte susținute în turneele din Europa, America și Asia, Răzvan Suma a dovedit o mare sensibilitate și intuiție muzicală, după cum susțin specialiștii, o tehnică performantă, redând impecabil, prin diversitatea sonorităților, specificul stilistic al fiecărei piese. În anul 2004 a luat naștere „Romanian Piano Trio”, unde îl regăsim pe Răzvan Suma alături de doi dintre cei mai apreciați muzicieni din România, Horia Mihail și Alexandru Tomescu.
Programul de joi, de la Casa de Cultură Suceava, cuprinde mai multe compoziții cunoscute: Piotr Ilici Ceaikovski – Poloneza din opera „Evgheni Oneghin”, Piotr Ilici Ceaikovski – Preludiul la opera „Dama de pică”, Piotr Ilici Ceaikovski – Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, Piotr Ilici Ceaikovski – Selecții din baletele „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci” și „Frumoasa din pădurea adormită”. Biletele se găsesc la secretariatul Casei de Cultură Suceava, telefon 0230 523 718. Un bilet costă 10 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere, ei putând să-și cumpere un bilet cu 5 lei.