Violențele din Ucraina, în special din capitala Kiev, au efecte și asupra României. Trenul internațional care circulă de la Moscova spre Sofia și care trebuia să ajungă la Suceava la ora 15.47 a sosit aseară cu o întârziere de trei ore. O întârziere mare a mai avut acest tren în vara anului trecut, dar la acea vreme totul a fost generat de cauze naturale. Căldurile foarte mari au determinat autoritățile feroviare din fostele țări sovietice să impună restricții de viteză, ceea ce a dus la întârzieri mari față de orarul de mers.
De această dată, motivele pentru care trenul internațional Moscova – Sofia a ajuns cu peste 150 de minute întârziere sunt justificate de problemele cu care se confruntă țara vecină, ceea ce nu permite tranzitarea în condiții de siguranță.
Circulația în continuare a acestui tren depinde de evoluția situației din Ucraina, iar una dintre variantele de lucru luate în calcul este aceea ca circulația să fie suspendată.
De altfel, tot mai multe voci spun că frontiera dintre România și Ucraina va fi închisă în cel mai scurt timp. Măsura ar urma să fie impusă de autoritățile din statul vecin și va fi valabilă până când situația din Ucraina va reveni la normal.