Numărul turiștilor străini în România va scădea în acest an ca urmare a degradării imaginii țării, pe fondul violențelor care au avut loc în ultimele zile în centrul Capitalei, iar cu cât acestea vor dura mai mult, cu atât diminuarea va fi mai drastică, spun reprezentanții agențiilor de turism.
Turoperatorii afirmă că violențele din centrul Bucureștiului afectează imaginea turismului românesc într-un moment critic, când în Europa se desfășoară târguri de turism unde se fac contracte și se distribuie broșuri cu ofertele din acest an.
„Sunt acum la târgul de turism de la Stuttgart și aici toată lumea ne întreabă ce se întâmplă în România. La fel s-a a fost și ieri, la târgul de turism de la Viena. Aceste violențe erau tot ce ne lipsea. Și așa avem o imagine negativă în Europa”, a spus Gheorghe Mărginean, proprietarul agenției de turism Karpaten.
El a afirmat că există un precedent recent al turismului afectat de violențele din stradă, creat anul trecut de țările din nordul Africii, iar România s-ar putea afla într-o situație similară.
„Piața este foarte sensibilă la așa ceva și vom pierde o parte din turiștii străini. Turoperatorii din sudul Germaniei, cu care am contracte, deja întreabă care este situația în România”, a adăugat Mărginean.
Numărul de turiști străini care vor veni în acest an în România va fi afectat oricum de degradarea situației economice din mai multe state ale Uniunii Europene, crede Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agenției de turism Invitation Romania Travel. Dacă la aceasta se adaugă și violențele din ultimele zile din București, efectele negative se amplifică.
„Orice eveniment negativ public dintr-o țară, de la gripa aviară la inundații, cutremur sau accident aviatic, imediat, dar absolut imediat, intră într-un barometru de apreciere a destinației respective, cu efect negativ. Nimeni nu vrea să își facă vacanța într-o destinație cu probleme de securitate”, a afirmat el.
Fodoreanu a mai spus că dintre turiștii europeni, cei mai sensibili la evenimentele negative din țările unde intenționează să-și facă vacanțele sunt francezii, belgienii, germanii și nordicii.
Cei care ar renunța la România ar putea alege, potrivit agențiilor de turism, litoralul bulgăresc sau circuite culturale în țări precum Cehia sau Italia.
Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Corina Martin, crede că dacă violențele s-ar opri acum sau în cel mult câteva zile, scăderea numărului de turiști străini din acest an nu va depăși 10%.
„Pe turiști străini îi afectează aceste lucruri și nu mai vin, la fel cum nici românii nu s-au mai dus în vacanțe în nordul Africii. Dacă violența și vandalizările vor continua mai mult de câteva zile, am putea avea scăderi mult mai mari de 10%”, a mai spus Martin.
În primele zece luni ale anului trecut, atât sosirile turiștilor români și străini, cât și înnoptările acestora, au înregistrat creșteri de 5,9%, respectiv 12,2 %. În perioada menționată s-au cazat în hotelurile și pensiunile românești șase milioane de turiști, dintre care aproximativ 1,3 milioane au fost străini.
Protestele nu au început violent și au fost declanșate în țară săptămâna trecută, după demisia lui Raed Arafat, în semn de susținere a fondatorului SMURD. Tot în acest scop a început și primul protest din București, de vineri. Oamenii au plecat atunci în marș la Cotroceni unde au scandat, în principal, lozinci antiprezidențiale.
Sâmbătă și duminică protestele din Capitală au avut loc la Universitate, fiind marcate de scene de violență. Sâmbătă, manifestanții au ocupat bulevardul Magheru, ceea ce a determinat intervenția în forță a jandarmilor, culminând cu evacuarea pieței, la miezul nopții.
Duminică, violențele au fost și mai intense, în principal între Universitate și Piața Unirii, unde manifestanții au aruncat cu pietre, petarde și alte obiecte contondente spre jandarmi, au dat foc mai multor bunuri de pe domeniul public și au spart geamurile unor magazine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, cu bastoane și tunuri cu apă.
Liviu Iancu, liviu.iancu@mediafax.ro