– Procurorii Tribunalului Suceava l-au trimis în judecată pe un tânăr din Vicovu de Sus, acuzat că a violat o minoră în vârstă de 14 ani
– Violul s-a petrecut pe bancheta din spate a unui „VW Passat”, după ce minora a fost urcată cu forța în autoturism
– Cu două luni înainte, victima, Georgiana B., îl reclamase pe violator la Poliție, pentru că i-a furat telefonul mobil
Un tânăr din Vicovu de Sus a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat că a violat o minoră în vârstă de 14 ani. Fapta s-a petrecut pe data de 22 iunie a.c., tânărul acuzat de comiterea violului, Sergiu Ilie S. (18 ani), fiind cunoscut cu un comportament antisocial. În ziua cu pricina, victima, Georgiana G., împreună cu alte două prietene de-ale ei, se deplasau pe drumul dintre Vicov spre Putna, spre casa bunicului minorei. La un moment dat, fetele au observat că sunt urmărite de un autoturism „VW Passat”, în care se aflau mai mulți indivizi, printre care și Sergiu Ilie S., pe care victima îl reclamase în urmă cu circa două luni la Poliție, pentru că i-a sustras un telefon mobil. La un moment dat, Sergiu Ilie S. a coborât din mașină, a luat-o în brațe pe Georgiana G. și a băgat-o cu forța în autoturism. Deși celelalte două fete au reușit să fugă și să se îndepărteze de mașină, la solicitarea lui Sergiu Ilie S. au acceptat să intre și ele în autoturism, mai mult pentru a nu-și lăsa prietena singură. Pe drumul spre Voitinel, Sergiu Ilie S. i-a solicitat șoferului să vireze la stânga, pe un drum care ducea în pădure. În momentul în care au ajuns într-o poiană, tânărul în vârstă de 18 ani le-a cerut amicilor săi și celor două fete să coboare din mașină, pe motiv că el are de discutat ceva cu Georgiana G.. După ce a rămas singur în mașină cu minora, Sergiu Ilie S. s-a urcat la volan, a întors autoturismul și a plecat în direcția din care venise, spunându-le celorlalți că merge să cumpere țigări. La aproximativ 150 de metri, însă, a oprit mașina, a trecut pe bancheta din spate, s-a dezbrăcat și a obligat-o pe Georgiana G. să întrețină cu el raport sexual oral și normal. La scurt timp după comiterea faptei, Sergiu Ilie S. a plecat în străinătate, fără a i se cunoaște în prezent adresa. El este acum acuzat de viol și, dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea între 5 și 18 ani.





