„Vioara lui George Enescu”, la Grănicești



Violonistul Gabriel Croitoru va ajunge la Grănicești, cu turneul „Vioara lui George Enescu”
Violonistul Gabriel Croitoru va ajunge la Grănicești, cu turneul „Vioara lui George Enescu”

Violonistul Gabriel Croitoru va ajunge la Grănicești, la Căminul Cultural, pe 23 octombrie, cu turneul „Vioara lui George Enescu”, turneu care se desfășoară, în perioada 22 octombrie – 4 noiembrie, în trei orașe și șase localități rurale din județele Botoșani, Suceava, Vaslui, Sibiu, Ilfov și la Sala Radio din București. Abia sosită din turneul „Duelul Viorilor”, vioara Guarneri del Gesu, datată 1730, ce i-a aparținut lui George Enescu, pleacă din nou la drum, de data aceasta nu pentru a fi auzită în marile săli de concert, ci în sate unde astfel de evenimente nu au loc în mod obișnuit, dar și într-o serie de orașe.
Turneul „Vioara lui George Enescu”, cu violonistul Gabriel Croitoru, care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Național ”George Enescu”), acompaniat de pianistul Horia Mihail, a ajuns la cea de-a doua ediție. Programul concertelor cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară și pian. Lucrări ale unor compozitori precum Tartini, Beethoven, Enescu, Chausson, Ravel vor putea fi ascultate în cadrul recitalurilor.