Vinul alb, consumat cu regularitate, are efecte dăunătoare asupra danturii, mult mai mari decât cele ale vinului roșu, potrivit cercetătorilor britanici și germani al căror studiu a fost publicat în revista Nutrition Research, informează bbc.co.uk.
Vinurile variază în ceea ce privește aciditatea, însă cele albe par să fie cele mai dăunătoare. Producătorii și degustătorii de vinuri sunt primii avertizați de autorii studiului în legătură cu rezultatele cercetărilor lor.
Vinurile albe conțin o componentă acidă care erodează smalțul dinților mai mult decât substanțele din vinul roșu.
Această acțiune corozivă nu depinde de podgoria de unde provine vinul, de anul de producție sau de concentrația de alcool, ci de pH-ul acestuia și de durata de expunere a dinților la acțiunea băuturii în cauză.
Aceste efecte negative pot fi eliminate prin consumul de brânzeturi, deoarece acestea sunt bogate în calciu, au explicat autorii germani ai studiului. Calciul este componenta din smalțul dinților pe care vinurile o atacă.
În urma testelor de laborator, dinții adulți scufundați în vin alb timp de o zi au suferit o scădere a nivelului de calciu și fosfor din smalț de până la 60 de micrometri, această reducere fiind considerată de cercetători drept una semnificativă.
În opinia lor, vinurile riesling par să aibă cel mai mare impact, deoarece au cel mai scăzut pH.
Chiar dacă oamenii se spală pe dinți după ce au băut vin seara, o expunere repetată la alcool, de-a lungul anilor, ar putea avea efecte dăunătoare. În plus, un periaj excesiv ca frecvență sau ca duritate ar putea să înrăutățească și mai mult lucrurile, conducând la o pierdere și mai mare a smalțului.
Tradiția de a savura diverse varietăți de brânză la desert sau în timp ce se consumă vin ar putea avea efecte benefice asupra smalțului dinților, deoarece acest aliment conține calciu în concentrații ridicate. În acest fel se stimulează puterea de remineralizare a salivei, care stopează atacul acid asupra dinților.
Vinul alb, mai dăunător pentru dantură decât cel roșu
