Vîntu: În dosarul cu Bogdan Olteanu voi fi condamnat prin procedură simplificată datorită recunoașterii



Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a anunțat, pe blogul său, că în dosarul în care este cercetat fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, și-a recunoscut faptele, urmând a executa mandatul pe care îl va primi prin procedură simplificată, scrie Mediafax.”Nu am dosare la DNA. În cel cu Bogdan Olteanu, lucrurile s-au încheiat în ceea ce mă privește. Voi fi condamnat prin procedură simplificată datorită recunoașterii și voi executa mandatul pe care-l voi primi, deci nu am nici un alt motiv s-o apăr pe Kovesi în afara bunului simț și a unei cunoașteri profunde a sistemului care funcționează în România”, a scris Sorin Ovidiu Vîntu pe blogul său.Este vorba despre dosarul în care fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenții la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.



Recomandări

Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI. Sentința este definitivă

Sorin Ovidiu Vîntu, 10 ani închisoare în dosarul privind delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților Petrom

Bogdan Olteanu va fi plasat sub control judiciar și nu poate lua legătura cu Călin Popescu Tăriceanu

Bogdan Olteanu, fost viceguvernator, a fost trimis în judecată de DNA. Procurorii cer ca arestul la domiciliu să fie înlocuit cu controlul judiciar

Alina Gorghiu și Bogdan Olteanu vor fi audiați de instanță în dosarul lui Mihai Vlasov

Bogdan Olteanu nu are voie să ia legătura cu părinții, cei doi urmând să fie audiați de procurorii DNA