Învățământul românesc se duce de râpă, iar acest lucru se vede foarte clar din rezultatele de la examenul de bacalaureat din acest an și de anul trecut. Principala vină pentru această situație o au politicienii. De la toate guvernele care s-au perindat în ultimii zece ani pe la conducerea țării.
În primul rând, s-a hotărât că toți românii trebuie, obligatoriu, să aibă liceul. De parcă nu ar fi putut lucra în agricultură, la strung sau pe șantier doar cu zece clase și, eventual, o școală profesională. Probabil că această hotărâre are în spate și niște motive pur financiare, și anume crearea unor hoarde de studenți pentru nenumăratele facultăți private. Căci, pasul următor a fost crearea unei Românii în care aproape toți absolvenții de liceu trebuie să fie studenți (și dacă nu prind loc la stat, merg, evident, la particulară), jumătate dintre locuitori trebuie să aibă minim un master și cel puțin un sfert să fie doctori.
În al doilea rând, s-a decis ca, în învățământul românesc, să primeze nota. La intrarea la liceu se ține cont de media din gimnaziu, iar la admiterea la facultate se ținea cont, până anul trecut, și de media din timpul liceului. Ce a rezultat? Din clasa a V-a, elevii au știut că trebuie să aibă medii mari, dacă se poate chiar maxime, la toate obiectele de studiu. S-a ajuns, vorbesc de cazul Sucevei, ca, în clase întregi, mai bine de jumătate dintre copii să aibă 10 pe linie. Cine a făcut o școală cât de cât serioasă știe ce înseamnă acest lucru. Să fii perfect la toate materiile, semestru de semestru, timp de patru ani. Ar putea exista câteva cazuri, dar zeci de copii în fiecare școală, an de an… Cam imposibil, mai ales dacă ne aruncăm fugar un ochi asupra generațiilor actuale. Cică modelul acesta, cu admiterile în funcție de note, este luat după nu știu ce sistem occidental. Cam așa s-au implementat multe în țara noastră. După sisteme germane, franceze, americane, fără a se vedea dacă sunt adecvate felului nostru de a fi. Și uite așa ajungem la părinți. Pe mulți dintre aceștia nu îi mai interesează ce știu copiii, ci doar ce note au. Importantă e nota, nu ce știe copilul. Și s-a văzut și anul acesta, la evaluarea națională, cum foarte mulți copii cu medii mai mici în școala generală au luat la examen note mai mari decât colegii lor cu 10 pe linie sau cu medii apropiate de cea maximă. Ce înseamnă acest lucru? Că mediile acelea foarte mari nu reflectă realitatea. Că multe dintre mediile de 10 nu arată cât știe elevul. Ci, hai să recunoaștem, arată cât a cărat părintele la profesori. Ne tot codim să spunem lucrul acesta, dar știm cu toții realitatea. Unii părinți cară la greu, de-a lungul anilor de școală, diverse atenții profesorilor copilului lui. Copilul primește note mari pe baza cadourilor duse de părinții. Inconștiența acestor părinți și a profesorilor respectivi fac rău în primul rând copilului. Elevul nu are nici o vină. El învață de la părinți că totul se poate cumpăra. Învață de la profesori că oricine sau orice poate fi cumpărat. Timp de patru ani are impresia că tinde spre categoria geniilor, dar se trezește la primul examen serios.
Eu sper că lucrurile se vor îndrepta. De anul acesta, din câte știu, la admiterea la facultate nu se mai ține cont de media din liceu, ci doar de media de la bac. Un prim pas înainte. Cred că vor mai urma și alți pași. Cum ar fi reintroducerea examenelor de admitere. O variantă care mi se pare mult mai corectă decât compararea mediilor obținute pe banii părinților cu cele obținute de elevii care au muncit pe brânci.
