Trebuie să recunoaștem că victoria din Turcia ne-a întunecat judecata dreaptă în legătură cu echipa noastră. E normal să fim subiectivi când e vorba de echipa țării noastre, dar parcă prea ne-am lăsat purtați de val. Multă lume deja nu mai era mulțumită cu un egal cu Olanda! Eu, care de obicei pariez împotriva echipei cu care țin, de data asta un X mi s-a părut arhisuficient. Și cât de departe am fost! Apoi am continuat să ne justificăm orbirea prin condamnarea arbitrului. Să fim serioși, ne furăm căciula. La acea intervenție a lui Tamaș la care s-a dat penalti, tocmai Pițurcă a avut reacția justă, apostrofându-l pe fundașul nostru. Și avea dreptate, faza nu justifica clinciul în care se băgase, iar arbitrului se știe că nu trebuie să-i oferi prilej să greșească. De fapt, suntem supărați că arbitrul n-a fost deloc amabil cu noi, așa cum știm că s-ar face de obicei cu gazdele. Sau nu știm, doar credem. Credem că știm. La faza cu Popa nici eu n-aș fi dat 11 metri, nici dacă mi-aș fi propus să fiu amabil. Ținerea a fost reciprocă, oamenii se țineau de braț încă înainte de a intra în careu. Iar când s-au despărțit, Popa a alunecat. Bine că n-a încercat să simuleze.
Pe urmă, la vânătoarea noastră de vinovați, l-am prins în cătare și pe Tătărușanu. Putea oare face mai mult la acea fază? Mingea a fost dificilă, teoria spune că mai bine boxezi o astfel de minge decât să încerci s-o prinzi și s-o scapi acolo, în apropierea porții. Unii spun că a respins moale, dar semicercul de la șaișpe nu e chiar aproape. Și chiar nimeni n-a văzut că mingea lovită de olandez cu capul avea traiectoria barei lui Torje dacă n-ar fi întâlnit ceafa lui Tamaș? Apropo de Tamaș, fundașii laterali de mare valoare sunt scunzi…
