În tradiția populară, Sf. Ap. Andrei este numit și cap de iarnă, în sensul că odată cu prăznuirea sa din data de 30 noiembrie începe iarna. Conform gândirii tradiționale, puterea diminuată a soarelui și frigul se datorau acțiunii unor forțe malefice. Aceste duhuri rele se manifestau în special în noaptea de dinaintea sărbătorii Sfântului Andrei.
Pentru a lupta împotriva forțelor răului românii foloseau anumite ritualuri apotropaice (de apărare) și se întâlneau după lăsarea serii pentru „păzirea usturoiului”, așa cum vom vedea în cele ce urmează.
Sfântul Andrei, apărătorul de lupi
Forțele răului din această noapte sunt identificate în subzonele folclorice din județul Galați cu lupul. În această noapte lupul este învestit cu forțe supranaturale.
De ce lupul? Pentru că lupul era un animal reprezentativ pentru daci. Capul de lup era folosit ca steag, luptătorii daci se identificau cu lupii, iar romanii aveau un personaj important în etnogeneză, lupoaica alăptând pe Romulus și Remus.
Pe de altă parte, haitele de lupi erau un real pericol pentru animalele domestice și chiar pentru oameni. Nu puține erau cazurile când oamenii erau sfâșiați de haitele de lupi care ajungeau până lângă case.
În cazul nopții de Sf. Andrei, nu este vorba doar de protejarea față de lupi, ci această protecție capătă o amplă dimensiune spirituală pentru că, așa cum am amintit, lupul era învestit cu forțe supranaturale avându-se la bază credința păgână veche a licantropiei. Licantropia este o „tradiție totemică, întâlnită pentru prima dată la unele populații primitive și intrată mai apoi în deprinderi și ritualuri simbolice din Antichitate, în cadrul unor superstiții, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozării în lup”. În sens creștin, credința mitico-magică a transformării temporare a omului în lup capătă accente de posesie demonică.
Sf. Andrei realizează primul contact, pe tărâmul nostru, dintre credințele păgâne și creștinism. Studiul etnografic al tradițiilor și credințelor legate de acest sfânt ne relevă consecințele și efectele acestui contact dintre cele două lumi diferite. Sf Andrei este acceptat ca protector împotriva lupilor, strigoilor, vârcolacilor, dar și apărătorul de o lume întreagă a demonilor și credințelor precreștine.
Ritualurile apotropaice din noaptea de dinaintea Sfântului Andrei
Pentru a se apăra de lupi, oamenii de la țară ungeau cu usturoi ferestrele și ușile în semnul crucii și spuneau „Vine Sf. Andrei, să nu vină lupul!” sau „Bună seara, Moș Andrei!”. Folosirea usturoiului se datora faptului că această plantă era învestită de către mentalitatea arhaică cu puterea de a îndepărta forțele răului.
Cum se întâmpla și în cazul altor sărbători, exista o interdicție de a face anumite treburi în această perioadă „Nu era voie să mături. În ziua de Andrei Cap de iarnă nu se torcea. Nimeni nu trebuia să pomenească despre lup în acea zi, mai ales când stăteau la masă.”
În această perioadă se făcea și o șezătoare specială numită „Păzitul usturoiului” cu scopul clar de a preîntâmpina efectele malefice ale acestei nopți.
Păzitul usturoiului
La o casă nouă, sau o casă mai încăpătoare, se adunau fetele din sat la o șezătoare sau clacă specială în noaptea de dinaintea Sfântului Andrei. Atmosfera era una specială, care împletea frica față de forțele răului dezlănțuite cu bucuria de a fi împreună.
Fiecare fată aducea cu ea câte o căpățână de usturoi pe care o personaliza cu un fir de o anumită culoare și textură pe care îl lega la aceasta. Câteodată usturoiul era oferit de gazdă. Acest usturoi adunat de la toate fetele era pus într-un vas sau o sită și păstrat, de obicei, într-o cameră alăturată și păzit de unele fete sau de mamele lor.
Modul de realizare a acestei șezători diferea de la o zonă la alta. De obicei se spuneau povești de către cei mai bătrâni și se făceau glume de băieții care, evident, nu puteau lipsi dintr-un loc în care erau adunate atâtea fete. Dintre povești nu lipseau cele despre strigoi, vârcolaci, pricolici și întâmplări fantastice.
La miezul nopții fetele îi invitau pe prietenii lor și se punea masa unde se consumau anumite bucate tradiționale specifice acestui eveniment: dovleac fiert cu urluială de porumb, turta lupului (o turtă nedospită la care se adăuga usturoi), plăcintă de dovleac, chiftele de cartofi, plăcintă de sfeclă, vin, bureți, colac, ciuperci de pădure și, evident, usturoi.
Pe tot parcursul nopții, băieții, în special cei neinvitați la eveniment, încercau să fure usturoiul ce se păstra în camera alăturată profitând de neatenția păzitoarelor. În genere furarea usturoiului prevestea o nenorocire.
Spre dimineață, fetele, având în mână o sticlă de vin si un colac cu gaură pe mijloc înfipt în aceasta, îi invitau pe băieți la o horă în ogradă. Muzicanții, care nu lipseau de la această șezătoare, cântau diverse melodii la fluier, cobză, drâmbă etc.
După aceea, tinerii plecau spre casele lor chiuind și strigând foarte tare pe ulițele satului.
„Fetele luau usturoiul acasă și îl plantau într-o ladă cu pământ. Îl urmăreau să vadă cum răsare și cum crește. Dacă răsăreau toți cățeii, dacă creșteau frumos era semn bun pentru fată.” Se mai credea că va avea atâția copii câte fire frumoase răsăreau din acest usturoi.
Toată această sărbătorire cu multiple implicații păgâne și magice arată totuși dorința oamenilor de a fi împreună, de a se ajuta unul pe altul în lupta contra forțelor răului.
Existența unei tradiții atât de impregnate de gândirea mitico-magică precreștină poate fi încă o dovadă, de data aceasta etnografică, a prezenței Sf. Apostol Andrei pe teritoriul de astăzi al țării noastre, cât și impactul său puternic și protector asupra locuitorilor din acea vreme ai acestor locuri. (Pr. Daniel POPA, sursa: Ziarul Lumina)
Sfântul Andrei, apostolul românilor
Un mare rol în formarea creștină a poporului român l-a avut Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolat.
Făcând parte din grupul celor 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Andrei reprezintă o impunătoare personalitate în creștinismul primar, numele său fiind legat de răspândirea învățăturii revelate în Asia Mică, Peninsula Balcanică și teritoriile din jurul Mării Negre. În acest fel, Sfântul Andrei constituie principalul punct de reper pentru creștinismul românesc.
Sfântul Apostol Andrei „cel dintâi chemat” a fost pe teritoriul patriei noastre și ne-a lăsat moștenire învățătura cea adevărată a Fiului lui Dumnezeu. Trecând pe aici, a așezat episcopi și preoți în cetățile Pontului Euxin, așa cum au făcut și ceilalți Apostoli pe unde au trecut în călătoriile lor misionare. Pe acest început apostolic se va dezvolta viata bisericeasca din Dobrogea, atât de înfloritoare în primele secole creștine.
Andrei – primul Apostol al Mântuitorului
Fiind primul Apostol al Mântuitorului, se poate spune ca Andrei a stat cel mai mult în preajma lui Iisus, fiind prezent chiar și la botezul sau în Iordan. Astfel, timp de trei ani și jumătate, Apostolul Andrei a primit de la Fiul lui Dumnezeu, împreună cu ceilalți discipoli, învățătura cea adevărată și în final porunca de a o vesti în lume la toate neamurile (Matei 28,19-20). După ce au primit putere de sus, prin pogorârea asupra lor a Duhului Sfânt, Sfinții s-au răspândit în toată lumea, învățând la toate neamurile cuvântul adevărului.
În Sfânta Scriptură nu avem date referitoare la activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei, dar unele mărturii istorice ne oferă câteva indicii în acest sens. Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (sec. IV), menționând o tradiție consemnată de marele erudit Origen (185-254), afirmă că Sfântul Andrei a vestit Cuvântul lui Dumnezeu în Scythia. Episcopul Romei, Hyppolit, autorul unor lucrări importante și contemporan cu Origen (sec.II-III), spune textual că „Andrei a vestit Cuvântul Evangheliei sciților și tracilor”.
Activitate misionară
Despre activitatea misionara a Sfântului Apostol Andrei vorbește și eruditul călugăr Epifanie (sec.VIII-IX), afirmând că acesta a vestit Evanghelia în mai multe provincii ale Asiei Mici, după care a mers în Moesia la Odessos (Varna), unde l-a pus episcop pe Apion, colaborator și ucenic de-al său. Un alt document păstrat în limba greacă „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae” din secolul X, face mențiunea că după Înălțarea Domnului la cer, s-au tras la sorți regiunile ce urmau a fi evanghelizate de Sfinții Apostoli și lui Andrei i-a căzut toată regiunea Bitiniei, părțile Pontului Euxin, cu cetățile Calcedon și Bizant, provinciile romane Macedonia, Thracia și Scythia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (Crimeea), după care s-a îndreptat spre Ahaia (Grecia).
Mai târziu, în sec. XIV, istoricul bizantin Nichifor Kallist relatează și el că Sfântul Andrei a vestit credința creștină în „pustiul scitic” precum și pe ambele țărmuri ale Pontului Euxin, de nord și de sud. Toate aceste izvoare hagiografice ne prezintă o arie misionară largă a Sfântului Apostol Andrei. După toate aceste date, traseul misionar al celui dintâi chemat Apostol, începe cu provinciile Asiei Mici, Pont, Galația și Bitinia, continuând apoi în Bizanț, Macedonia, Thracia și Scythia minor (Dobrogea) și ajunge în Ahaia (Grecia), unde în localitatea Patras a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.
A adus creștinismul în România
Scythia menționată în aceste izvoare istorice este desigur Dobrogea și regiunile învecinate. Nu este exclus ca prin „Scythia” oamenii acelor timpuri să fi înțeles și zona largă din sudul Rusiei, dar oricum în această regiune intră și Dobrogea, cunoscută în vremea lui Eusebiu sub numele de Scythia Minor. Chiar daca „Scythia” din textul lui Eusebiu se referea la regiunea din nordul Mării Negre sau Scythia Maior, Sfântul Andrei tot ar fi trecut prin Dobrogea, căci plecând spre sud, calea i-ar fi fost mult mai lesnicioasă pe aici, decât să înconjoare tocmai prin Caucaz.
În sprijinul evanghelizării Daciei Pontice de către Apostolul Andrei vin și unele colinde si creații folclorice dobrogene care amintesc de trecerea sa prin aceste teritorii, ca și unele toponimii (peștera Sfântului Apostol Andrei sau pârâiașul Sfântului Andrei).
(www.sfintulandrei.com)
