Fotbal copii

Vineri debutează prima ediție a Cupei Municipiului Suceava

La finalul acestei săptămâni, stadionul Areni din Suceava și Terenul sintetic Zamca vor găzdui o atractivă competiție pentru copii. Este vorba de prima ediție a Cupei Municipiului la fotbal, o întrecere la care și-au anunțat participarea 30 de formații din țară, la categoriile de vârstă 2003, 2004, 2005 și 2006.
Turneul este organizat de Asociația Județeană de Fotbal, în parteneriat cu Primăria Suceava și Consiliul Local, regulamentul de desfășurare fiind același care se aplică și în campionatele naționale. „După succesul înregistrat de Cupa Moș Crăciun, care se desfășoară în perioada sărbătorilor de iarnă, am decis să organizăm și o competiție similară, care să se dispute pe timpul verii. Doresc să mulțumesc Primăriei și Consiliului Local pentru implicarea în acest eveniment, care va deveni în mod sigur un punct de atracție pentru Zilele Sucevei în anii următori”, a declarat președintele Asociației Județene de Fotbal, Ciprian Anton.

Recomandări

A XIII-a ediție a Simpozionului „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania” va avea loc vineri, la USV

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu