”Vinerea verde” la Suceava – transport public gratuit cu autobuzele TPL în prima vineri din lună



Vinerea verde la Suceava - transport gratuit cu autobuzele electrice ale TPL în prima vineri din lună
Vinerea verde la Suceava - transport gratuit cu autobuzele electrice ale TPL în prima vineri din lună

Transportul public în comun din municipiul Suceava, cu autobuzele și microbuzele TPL, va fi gratuit în prima vineri din lună.
Decizia introducerii proiectului ”Vinerea verde” a fost anunțată de primarul Sucevei, Ion Lungu, ca măsură de încurajare a cât mai multor suceveni să lase mașinile acasă și să circule cu mijloacele de transport în comun.
Prima zi în care transportul public din municipiul Suceava va fi gratuit este vineri, 7 aprilie.
Edilul Sucevei a precizat că ”Vinerea verde” se aplică doar în prima săptămână din lună, urmându-se a se analiza o perioadă care sunt efectele acestei decizii și cât se pierde din neîncasarea biletelor într-o zi, înainte de a fi luată o altă decizie în această direcție.
Transportul public din Suceava este integral electric, TPL fiind dotat cu o flotă de 62 de mijloacele de transport electrice – 40 de autobuze de capacitate mare, de 12 metri lungime și 22 autobuze de capacitate mică, de 6 metri lungime (microbuze), cu care se circulă atât pe traseele principale, pe cele secundare (din cartiere), cât și un program pilot de ”microbuze școlare”, cu care circulă doar elevi.



Recomandări

Transportul public local și metropolitan Suceava, gratuit pentru toți elevii, părinții, bunicii și cadrele didactice, în prima zi de școală