Sucevenii au resimțit din plin „Vinerea neagră”, cum este cunoscută acea zi din an în care magazinele se „bat” între ele cu reduceri la fel de fel de produse, dar în special la cele IT și electrocasnice.
Cuprinși de „febra cumpărăturilor”, dar și profitând de faptul că a fost zi de sărbătoare, suceveni din toate colțurile județului au venit la cumpărături, în special la marile centre comerciale, unde magazinele au „tăiat” din prețuri, mergând pe ideea de a vinde cât mai mult.
Aglomerația de pe străzile municipiului a fost vizibilă pe toate arterele principale, dar mai ales pe Calea Unirii, unde ambele sensuri de circulație, atât din Centru înspre Burdujeni, cât și invers, au fost sugrumate de numărul mare de autoturisme aflate în trafic.
Numărul mare al celor care au mers la cumpărături în Bazar, la Iulius Mall ori la Shopping City Suceava a făcut ca zona sensului giratoriu de la Bazar să devină un calvar pentru toți cei aflați în trafic, care au avut de răbdat zeci de minute pentru a parcurge o distanță mică.
Parcările centrelor comerciale s-au dovedit a fi insuficiente pentru numărul mare de autoturisme ale celor veniți la cumpărături, aceștia parcând pe unde au putut, chiar și în zonele interzise, iar pentru mulți, intrarea și ieșirea de la malluri a fost un adevărat chin.
Sătui să aștepte zeci de minute să poată ajunge la strada principală, unii au abandonat mașinile în parcare, plecând pe jos acasă, pentru a reveni seara să le recupereze.
Doar că aglomerația din trafic a continuat să se resimtă mult timp și după închiderea Bazarului, o mulțime de suceveni mergând după-amiaza, la ieșirea de la serviciu, să cutreiere magazinele, în căutare de chilipiruri ori cu gândul să își cumpere produsul dorit la un preț cât mai bun.
Blocajele din trafic au afectat și transportul în comun din municipiul Suceava, autobuzele și microbuzele strecurându-se cu greu pe străzile „sufocate” de un număr foarte mare de autoturisme, spre disperarea celor dinăuntru, care au pierdut o mulțime de timp pe drum, dar și a celor care le așteptau în stații, mult mai mult timp decât într-o zi obișnuită.
Trafic de coșmar
„Vinerea neagră” pe străzile Sucevei, sufocate de oamenii cuprinși de „febra cumpărăturilor”





