Vinerea Mare

În Vinerea Mare nu sunt multe de comentat. Fiecare sărbătoare a Sfintelor Paști este un arc peste timp care ne face contemporani cu suferința, moartea și învierea Mântuitorului. Orice altă „știre” este de prisos.
Așa cum de prisos erau știrile de atunci despre ce a mai zis împăratul, ce se mai întâmpla pe frontul luptelor cu barbarii, dacă se devalorizează dinarul și altele care, atunci ca și acum, ne umplu fictiv și iluzoriu spațiul reflecției interioare.
Au trecut aproape 2.000 de ani și lucrurile merg aproape la fel. Hristos este răstignit, moare ca să învie și să mântuiască neamul omenesc, dar neamul omenesc este preocupat cu inflația, bursa, prețul alimentelor, rezultatele alegerilor, revoluțiile și revoltele, mai multe drepturi, mai multe avorturi, mai multe prilejuri de a nu se gândi la viața veșnică, ci la cele pieritoare.
Sărbătoarea Sfintelor Paști este prilej de reduceri în malluri, de joacă cu iepurașii, de cadouri care n-au nici o legătură cu viața, moartea și învierea noastră. În loc să ne transformăm noi după chipul și asemănarea Domnului, noi transformăm totul după chipul și asemănarea noastră. În loc ca noi să ne pătrundem de sfințenia acestei perioade, noi pătrundem în spațiul ei cu toate temerile, dorințele și nerușinările noastre.
Măcar acum în fața patimilor Mântuitorului, în fața morții și a învierii să ne rupem de cele lumești și să ne ațintim sufletele către cele dumnezeiești. Pentru că la Domnul sunt scăparea și mântuirea, nu în altă parte. Tot ceea ce contează se întâmplă în acum-ul acestui atunci, de aici, de pe cruce, în Ierusalim. Să ne ațintim mintea, gândurile, sufletele și inimile către această taină a pătimirii, răstignirii și învierii și să fim atenți de care parte a mulțimii ne aflăm, de partea celor care strigau Baraba, sau de partea celor care suspinau Iisus? De care parte a drumeților ne ținem, de partea celui care căra crucea Mântuitorului sau de partea celor care îl loveau, îl batjocoreau și îl scuipau. De care parte a crucii Mântuitorului ne aflăm? De partea tâlharului celui bun sau de partea tâlharului celui îndrăzneț cu cuvântul și nerușinat cu fapta? De care parte a ierusalimitenilor ne aflăm, de partea celor care Îi spală trupul și Îl pun în mormânt sau de partea celor care pun strajă și lespede ca nu cumva „rătăcirea de pe urmă să fie mai mare decât cea de la început”?
Să nu acoperim cu lespedea diformă a patimilor, lașităților și complicităților noastre cu lumea cea fără de Dumnezeu patimile, moartea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S-a îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a suit la ceruri, și sade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Amin!
(Ziarul Lumina)