Un bătrân psihiatru le recomandă pacienților săi cu mintea rătăcită sau în curs de rătăcire să efectueze plimbări lungi prin cimitire. Plimbări lungi, interminabile, printre cruci și cavouri. Plimbări de ore întregi.
Știe el ce știe, nu degeaba e psihiatru. Căci, puține locuri au, precum cimitirele, darul de a-ți cârpi nervii, de a-ți șterge de praf circuitele, de a te face să arunci o privire mai îngăduitoare asupra lumii înconjurătoare.
Odinioară, Mihail Sadoveanu, Georgică Topârceanu ori Otilia Cazimir rătăceau, ore în șir, pe alei de țintirim, fie că era vorba de țintirimul „Belu” din București sau „Eternitatea” din Iași.
N-o să înțeleg de acești clasici ai literaturii nu-s imitați, astăzi, de slujitorii mai stresați ai condeiului, oameni al căror venin din sânge ar înverzi, de multe ori, fiolele agenților de circulație.
***
Bunăoară, cei care cu tasta calculatorului înnegresc pagina albă de ziar, ar putea zăbovi la mormântul lui Spiru Prasin, din cimitirul „Eternitate” din Iași.
A auzit careva de acest Spiru Prasin, răposat în duel, la 1904?
La vremea aceea, când mortul era încă viu, el conducea ziarul „Evenimentul”, și astăzi existent. Dar un coleg de breaslă, pe nume Scânteie, l-a ajutat pe Spiru Prasin, prin câteva focuri bine țintite, să se debranșeze fără preaviz de la rețeaua vieții pământești.
Se vede că, încă de pe atunci, spiritul de breaslă funcționa ireproșabil între condeieri… În loc de pamflete, gloanțe adevărate. Ce să umble ei cu fleacuri…
***
De la ce s-or fi luat la sfadă cei doi dueliști, nu se mai știe. Putem, cel mult, ghici. Poate, s-or fi sfădit iremediabil de la vreo bursă prin străinătățuri, ori de la vreun post hrănitor la o ambasadă sau consulat. Sau, poate, unul dintre ei n-a vrut s-o angajeze, într-un fotel de băgătoare în seamă, pe pupila celuilalt, duducuță de uz cearșafier, cu merite deosebit de importante.
Multe ipoteze, o singură moarte, un singur mormânt, pe care vă invităm să-l vizitați pe dinafară. Un snop de gloanțe a substituit cuvintele, fără a mai lăsa loc dreptului legal la replică.
***
E-un secol de-atunci – vorba lui Marquez, o sută de ani, ce repede trece vremea! – și mulți dintre noi mor de dorul unei legi care s-admită, din nou, duelul, ca modalitate de soluționare a gâlcevilor din ziare. Că tot vine cuvântul polemică de la „polemos”, însemnând în grecește război.
Ce pline ar fi cimitirele, cu o lege a duelului! S-ar umple precum bolul de salată, în restaurantele de autoservire. Și-ar face plinul ca portbagajul unui funcționar de la primărie. S-ar burduși până la refuz, mai ceva ca stadionul Steaua, într-o zi cu meci de Cupa Campionilor. Atâta de pline ar fi, încât slujbașii condeiului ar trebui îngropați vertical, din lipsă de spațiu locativ veșnic. Verticali, măcar post-mortem să fie așa.
Și nu peste mult timp, ar apărea și cimitirele cu etaj. Iar Mircea Dinescu și-ar face unul cu mansardă, piscină, jacuzzi. Și, dacă e posibil, și cu vedere spre câteva schelete de dame bine.
