Că numele proprii în cazul cuvintelor străine de oricine slavă sunt greșit pronunțate de către radio-televizioniștii noștri am mai scris: aproape că-s de înțeles: rusa nu se mai învață în școli, filme sau piese de dincolo de Urali rar mai răzbat în programele posturilor noastre cu ceva audiență, iar agresivitatea războinică a Moscovei induce un neplăcut sentiment de reținere și rezervă asupra limbii lui Pușkin însăși. Cele ce explică, dar nu și justifică faptul că numele propriu cel mai vehiculat în întreg spațiul slav, ultra-cunoscutul Ivan, este, de regulă la noi stâlcit pe micile ecrane, unde, din Ivánov, a devenit peste noapte Ivanóv. Nu-i, Doamne ferește, gaură-n cer și poate părea de-a dreptul indecent să te bântuie taman acum un puseu filologic vizavi de soarta respectivului accent banal în momentul în care s-a anunțat că un milion și patru sute de mii de Ivani au pierit pe frontul din Ucraina. Alarmant este însă că pare a se prefigura un trend, o tendință evolutivă deci, menită să conturbe starea lingvistică a accentului în familia românească – și asta din pricină că, de fapt, ideea de „nume propriu” nu certifică posibilitatea legitimă a fiecărui deținător de nume din spațiul mioritic să-și vânzolească așa cum crede dumnealui zestrea lingvistică rămasă de la strămoși. Pe care n-o avem în posesie exclusivă, ci-i drept de rezidență într-un gen de leasing între locatorul finanțator și locatorul utilizator.
Dna Porumbel, o trudnică (și, de altfel, întru torul remarcabilă) moderatoare tv, cade și ea în capcana considerației elitiste (?) ce mută ilicit accentele către „nordul” unor cuvinte aflate din totdeauna în fondul principal lexical. „Ivanii” despre care vorbeam ceva mai sus au trimis drone în zona Deltei noastre, câteva ajungând și în perimetrul satului Pláuru. Care, în emisia Dnei Porumbel, a devenit Plaúru! Nu cred că televizionista n-a văzut aidoma niciodată un plaur – l-o fi aflat barem în prozele lui Sadoveanu, dar clipurile și emisiunile turistice din Deltă fac prea deseori vorbire despre plauri ca să nu le fi ascultat niciodată glăsuirea cea adevărată. Sună mai… „elevat” Plaúru decât Pláuru? Și dacă cineva simte astfel, are îndreptățirea să modifice cuvințelul după placul dumisale? Dnei Porumbel i s-ar fi îngăduit dacă ar exista astfel de pronunții diferite de la o zonă la alta (de genul bolnáv-bólnav, áripă-áripă), ceea ce, evident, nu este cazul.
Cu astfel de mofturi am ajuns la Grădinarίu în loc de Grădináriu, Pădurarίu în loc de Păduráriu ș.a.m.d. Pe tatăl Pădurariu îl cheamă într-un fel, pe fiu, altfel! Hai
Cum s-a întâmplat și-n fotbal: există un jucător Chírciu, și altul Chípciu; celui dintâi. fiind în amărâta liga a II-a, i-a rămas numele cum au decis nașii, cu accentul pe primul i, cel de al doilea, aflat în așa numita „Superligă”, a devenit imediat Chipcíu, cu accentuarea deplasată mai domnește, pe cel pe al doilea i! Hai să ne haidem!
să ne haidem! N-o să mă lămurească niciodată nimeni care-i temeiul ce mă obligă acum să spun Ciobotaríu, cu accentul modificat pe al doilea i, și cu o silabă ilicit adăugată în plus, în loc de Ciubotáriu, cum până-n zilele de azi ne-nvață strămoșii.
Orice astfel de modificare se cuvine să aibă un motivație și un scop – nici urmă, sunt mofturi și-atât! Din păcate, s-a isprăvit de mult cu dictatul Academiei: nimeni nu mai ia poziție de drepți când forul suprem al intelighenției naționale dă cutare decizie cu caracter de normă în limba vechilor cazanii. Blog-urile internetului oferă cel mai exact tablou al inculturii nației: te crucești când vezi cum ies fără jenă în public indivizi incapabili să ortografieze corect cea mai simplă propoziție! Radiourile și televiziunile țin în mână corectitudinea exprimării din toate punctele de vedere, inclusiv bună cuviința vorbirii. Cum aude la radio și la tv., așa pronunță românul, de la opincă la ministru, și ce fac onorabilele noastre instituții de profil? Nimic de spus, există emisiuni dedicate limbii, unele chiar istețe; din păcate, preocupate mai degrabă de curiozitățile lingvistice aflate în marginea interesului major al vorbitorilor românei corecte. La tv, dispariția întru totul regretabilă a vulcanicului enciclopedist Pruteanu n-a fost niciodată cât de cât compensată prin impunerea vreunui publicist de talia și forța regretatului ieșean, capabil să pună în discuție nu flecuștețe de genul „știați că?”, ci, într-adevăr, epidemiile din vorbirea nației.
După cum a constatat CNA, cele mai multe erori prezente în emisiunile radio și tv sunt de dicție (între care, mutarea incorectă a accentului numelor proprii pe o penultimă silabă… inexistentă). Mai nou, se pune la cale eradicarea totală a numeralului douăsprezece și reducerea lui în toate cazurile la doisprezece. Păi atunci n-ar trebui să spunem și că este ora doi? Cine mă poate lămuri? Aștept Capitala.
Câtă dreptate avea bătrânul Sextil Pușcariu când spunea că „greutatea la noi nu e cum scriem, ci cum rostim un cuvânt, greutatea nu-i ortografia, ci ortoepia!”
