Judoka Alina Dumitru va primi în data de 25 august mașina Hover, promisă de Alexandrion, unul dintre sponsorii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, fiecărui medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Alina Dumitru va avea ocazia să își aleagă mașina în cadrul unei vizite oficiale la fabrica Great Wall Motors (producător Hover) din Baoding, se arată într-un comunicat de presă.
Judoka Alina Dumitru a câștigat, sâmbătă, titlul olimpic la categoria 48 kg din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, aducând astfel prima medalie de aur pentru România la competiția din China.
Alina Dumitru va mai primi 70.000 de euro de la Guvern, potrivit Legii Sportului, 10.000 de euro de la Niro, un alt sponsor al COSR, precum și un premiu din partea Clubului Sportiv Steaua, la care este legitimată. Premiul de la club poate fi cel mult cât jumătate din suma de la Guvern. La acestea se mai pot adăugă bani și premii de la diverși sponsori.






