În ultimii ani ne-am umplut de copii sclipicioase ale diverselor manifestări religioase sau comerciale pur și simplu. Este un fenomen absolut explicabil din punct de vedere social și un tăvălug împotriva căruia nu te poți pune. Trebuie să-l acceptăm, dar asta nu înseamnă că nu sesizăm neconcordanțele și derapajele care ne agresează. În ciuda faptului că am importat aceste sărbători din America, estetic suntem violentați prin metoda chinezească. Nu mă refer la picătură, căci nu e singura invenție a estului îndepărtat. În zilele noastre, absolut totul poartă marca universală „made in China”. Inclusiv ceea ce o lume întreagă știe că e românesc 100%. Dracula și Transilvania merg mână-n mînă cu Holloween-ul de origine celtică devenit însă celebru grație consumatorilor de spectacol de peste ocean. E adevărat că n-avem cum să ne asumăm paternitatea acestui personaj însângerat, căci totul i se datorează nu lui Vlad Țepeș, ci lui Bram Stoker, un irlandez devenit și el celebru grație personajului său. Însușit mai mult cu forța de către români, contele Dracula este până la urmă un brand de pe urma căruia noi avem de câștigat. Nu reușim însă de nici un fel să ne desprindem nici de filiera hollywoodiană care ne-a vândut nouă și lumii produsul, nici de cea chinezească, responsabilă de calitatea lui execrabilă. Îmi pare cel puțin de prost gust să faci turism exploatând ideea vampiroaicelor împachetate ca femei ușoare sau tentația petrecerii unei nopți într-un sicriu satinat. Nici nu e de mirare că majoritatea turiștilor care consumă astfel de produse sunt de peste ocean. Problema este că nu sunt nici pe de parte mulți și nici cei mai generoși, căci nu fac parte din categoria turiștilor dispuși să arunce cu banii. Și ca să nu ne îndepărtăm prea tare de interpretarea românească a Holloween-ului, remarc faptul că nici măcar reacțiile anti-Halloween nu sunt mai acătării. O isterie generală și haotică răspunde în oglindă măscărilor de import. Babe habotnice și pseudo-reprezentanți ai grupurilor religioase iau atitudine față de decadența vestului, în încercarea de a acoperi kitch-ul lor, ca să se vadă mai bine al nostru. E un turn Babel, construit și propagat sintetic, ce vine peste noi taman în acest weekend. Ferea!