Vine altul și-o rădică!

Încă în urmă cu două săptămâni (a se vedea „Monitorul” din 3 noiembrie) am semnalat faptul că introducerea obligativității unui procentaj de 80% maghiari la „Academia de fotbal” din Miercurea Ciuc echivalează cu stabilirea unui „numerus clausus” discriminant. De aici și până la țipetele disperate gen „ungurii domină tot!”, „n-am să las o piticanie ca Orban să mă bată în țara românească” (Becali) ori la titlurile de-o șchioapă în pagina I-a „Rușine guvernului României!” („Gazeta sporturilor”, două numere la rând) e cale lungă. Cum am mai scris, place, nu place, eu unul îl apreciez pe Orban (evident, este vorba de Viktor) pentru cât de bățos și de demn izbutește „piticania” să țină piept presiunilor de sorginte colonială – care, până la urmă, nu vor face decât să macine decisiv unitatea Uniunii Europene. N-ar trebui exclusă eventualitatea ca Brexit-ul să nu fie urmat de alte dezafilieri singulare, ci, mult mai grav, de înfiripare unei „Mitteleurope” dizidente, scoasă din „hinterlandul” actual și mutată din Europa Centrală în cea de Sud-Est. Context în care, și acum și atunci, românii ar avea nevoie mai mult ca oricând de politicieni tip Orban – dar, evident, asta-i altă discuție.
Revenind la oile noastre, care pasc pajiștile de la Miercurea Ciuc spre a deveni marfă de export maghiară: chiar o fi cazul să condamnăm cu atâta vehemență investiția maghiară, socotind-o „palmă pentru Guvernul României”? Sigur că nu-i ușor de acceptat ideea înregimentării unui (prezumat) contingent de talente românești (probabil, cu dublă cetățenie) într-o armie străină, mai ales când intervin și considerente resentimentare de ordin politico-istoric. La fel de evidentă și de amendabilă este puținătatea eforturilor pe care România le face în respectivul domeniu, atât susținerea financiară precară, cât și starea infrastructurii și bazelor sportive atestând întâi de toate lipsa de mijloace și, în al doilea rând, destulă lipsă de interes. Dar, la urma urmei, nu-i deloc exclusă eventualitatea ca talente descoperite și formate la Csikszereda (dea Domnul!) să ajungă în Naționala țării noastre, după cum, la fel de posibil este ca respectivii, deși evident talentați, să nu fi fost niciodată „recoltați” pentru fotbal în lipsa sprijinului oferit prin subvenționarea maghiară.
Alergăm după investitori în toate domeniile și respingem cu indignare ideea investiției maghiare la Csikzsereda – că, de fapt, asta este: Guvernul maghiar investește 6 milioane de euro la Miercurea Ciuc și la Sepsi Sf. Gheorghe în așteptarea recoltării unui profit, și material, și, de ce nu, de prestigiu. Dacă Guvernul României ar înființa și susține o „Academie” similară într-o zonă din Spania sau Italia populată (și) de români, rezervând un procentaj oarecare pentru localnici, mă îndoiesc să urmeze rafală de proteste ale presei; dimpotrivă, inițiativa sunt sigur că ar fi salutată. Adicătelea, este de acceptat că șeicul Mansour Bin Zayed poate cumpăra în întregime Manchester City, șeicul Butti bin Suhail – Getafe, Abdulah Bin Nasser al Thani – Malaga, indianul Ahsan Ali Sayed – Racing Santander, proprietari americani să dispună de Arsenal, Aston Villa, Liverpool, rusul Abramovici de Chelsea, prin achiziționarea unor echipe de certă reputație europeană și de mare tradiție, formate în decenii, cu eforturi locale și naționale consistente – în vreme ce la Miercurea Ciuc este sprijinită, cu doza corespunzătoare de risc financiar, în primul rând descoperirea unor tineri de perspectivă. Cărora li se asigură toate condițiile de pregătire, inclusiv școlirea „la domiciliu”.
Poate deranja, însă, modestul procentaj de 20% rezervat „băștinașilor”, mai ales că în întreaga construcție de la Miercurea Ciuc este implicată și Primăria. Deci, un organ al statului român acceptă un act discriminator la adresa românilor! Aici, într-adevăr, poate fi discutat. Maghiarii au jucat la față de cortină; puteau să tacă și s-o facă: nimeni nu ține seama, la Sepsi, câți unguri sunt sau nu sunt în lot, iar antrenorul stabilește echipa așa cum crede de cuviință… Altfel, cine plătește comandă muzica.
La noi s-ar cuveni grabnic revăzută legislația subvenționării sportului de către primării și consiliile județene, fiindcă, de pildă, ceea ce se poate la Călărași nu-i cu putință la Iași. Și, bineînțeles, ar fi utilă o analiză „la sânge” a implicării FRF în destinele fotbalului național începând de la „clasa zero” a juniorilor mici. De ce nu, sub semnul versurilor lui Ienăchiță Văcărescu: „Într-o grădină / lâng-o tulpină / zării o floare / ca o lumină. / S-o tai, se strică / s-o las, mi-e frică / că vine altul și mi-o rădică.”