Duminica a IV-a după Rusalii

Vindecarea slugii sutașului



Vindecarea slugii sutașului
Vindecarea slugii sutașului

În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Și i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune un cuvânt și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință. Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.” (Matei 8, 5-13)
Textul Evangheliei din Duminica a IV-a după Rusalii descoperă o mulțime de fapte, înțelesuri și realități minunate pentru mântuirea noastră. Aceste realități sunt descoperite, în general, în Sfintele Evanghelii, când omul se apropie de Iisus Hristos. În această apropiere-întâlnire se luminează foarte multe dintre tainele vieții omului, dar mai ales rânduiala lui Dumnezeu cu privire la om și lume. Mântuitorul Hristos tocmai de aceasta a venit în lume ca să întâlnească pe om în diversele împrejurări concrete ale vieții sale și pentru a-i indica calea Împărăției. Evanghelia ne oferă imaginea întâlnirii dintre Hristos Mântuitorul și un ofițer roman (sutaș), având la mijloc suferința unui om, sluga sutașului, întâlnire care descoperă, pe de o parte, relația păcat-boală-suferință, iar pe de altă parte, relația credință-rugăciune-vindecare.
Rugăciunea pentru alții
Textul Evangheliei din Duminica a IV-a după Rusalii ne descoperă iubirea lui Dumnezeu față de toți oamenii și valoarea fiecărui om în parte. Fiecare om este chemat să se împărtășească din lumina lui Hristos, din izvorul vindecărilor, având în același timp posibilitatea ca să mărturisească credința în Hristos. Este o lecție cu multe înțelesuri pentru toate contextele istoriei creștinismului, dar mai ales o lecție pentru secolul în care trăim, în context european și global.
Biserica, noul Israel, creștinii, urmașii apostolilor și ai Sfinților Părinți sunt chemați la mărturisirea credinței în Hristos și la condescendență față de fiecare persoană umană în parte, având înaintea ochilor spirituali întâlnirea instructivă dintre Hristos și un păgân, capabil de o credință neîntâlnită în Israel. Într-o lume măcinată de suferință, vindecarea prin credință vizează nu doar trupul, nici numai sufletul, ci omul în integralitatea ființei sale. Această vindecare se realizează prin comuniune de iubire și credință cu Persoana lui Hristos, prezentă și lucrătoare în Duhul, în Biserică și lume până la sfârșitul veacurilor. Nu în ultimul rând, rugăciunea pentru alții este semnul unei credințe vii, făptuitoare și al iubirii pe care o așteptăm și noi de la Dumnezeu și ceilalți oameni. Prin dialogul cu sutașul, Mântuitorul Hristos ne descoperă potențialitățile și valoarea fiecărui om în parte, ne descoperă universul spiritual la care, câteodată, se poate ridica și un păgân.
(sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”
Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii
Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România